Fără categorieLiga NationalaHandbal

Galop de sănătate pentru campioane în Sala „Traian”

HCM_CSM Bucuresti* „municipalele” nu au reuşit să ţină piept „tigroaicelor”, cedând fără drept de apel această dispută

HCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti 19-38 (7-15)

Miercuri, 10 februarie, jucătoarele echipei de handbal vâlcene au primit vizita campioanelor României, de la CSM Bucureşti. Sperau ca în acest meci, în care nimeni dintre suporterii de la poalele Capelei nu şi-a pus mari speranţe în ceea ce priveşte un rezultat pozitiv, să arate tot ce au mai bun, să demonstreze că pot ţine piept celor mai bune handbaliste din campionatul românesc. În faţa unui public numeros, venit să vadă un adevărat spectacol handbalistic, elevele lui Constantin Ştefan au început partida încurajator.

După două atacuri succesive, ratate de ambele părţi, a venit şi primul gol al meciului. Gullden a marcat în minutul 4, din 7 metri. Torstenson a dus scorul la 2-0, însă Daria Ilina şi Andreea Adespii au restabilit egalitatea (2-2, în minutul 8). „Tigroaicele” s-au dus din nou la două goluri, dar Clara Vădineanu a scos din „joben” trei şuturi de senzaţie. A anulat avantajul oaspetelor şi chiar a reuşit să aducă pentru prima dată HCM-ul în avantaj (scor 5-4, în minutul 14). A fost şi ultima dată când gazdele s-au aflat la conducere. Din minutul 17 (când scorul indica 7-6 pentru bucureştence) a început să se rupă „căruţa” la Vâlcea. Elevele lui Constantin Ştefan s-au blocat, şi-au pierdut busola şi nimic din ceea ce au încercat nu le-a mai ieşit. Au ratat mult, din situaţii clare, au dat multe pase greşite, iar CSM Bucureşti nu a stat pe gânduri şi a profitat de reacţia slabă a gazdelor, care nu a înscris timp de 13 minute. În prima repriză s-a consemnat 15-7 pentru campioane. Pauza nu a fost un sfetnic bun pentru „municipale”, care au revenit pe teren aproape la fel de neîncrezătoare. Handbalistele pregătite de Kim Rasmussen nu au făcut nicio concesie, şi-au văzut de joc şi au punctat aproape de fiecare dată când au avut ocazia. În condiţiile în care oricum jucătoarele sale s-au arătat resemnate, tehnicianul HCM-ului a ales să ruleze tot lotul, inclusiv pe Flori Craiu, folosită foarte puţin în acest sezon. Pe final, Dana Vălean a avut câteva intervenţii bune, însă acestea au contat foarte puţin în economia jocului. HCM Rm. Vâlcea a suferit o înfrângere usturătoare, cea mai categorică din acest sezon. Două dintre fostele jucătoare emblematice ale Oltchim-ului au adâncit rana vâlcenilor. Aurelia Brădeanu şi Oana Manea s-au regăsit printre cele mai bune marcatoare ale oaspetelor. Brădeanu a punctat de cinci ori, iar Manea de patru ori. Pentru CSM Bucureşti au mai înscris: Da Silva (6), Gullden (5), Nan (4), Vărzaru (3), Bazaliu (3), Tortstenson (3), Pavăl (3) şi Rodrigues (2). Cea mai bună marcatoare a formaţiei vâlcene a fost Andreea Adespii, cu şapte reuşite. Pe lista marcatoarelor HCM-ului s-au mai regăsit: Vădineanu (5), Senocico (2), Simion (1), Ilina (1), Stoicănescu (1), Predoi (1) şi Cherăscu (1). În acest meci, HCM a ratat şi o lovitură de la 7 metri, prin Mihaela Ani-Senocico. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button