Fundaş la origine, Cristi Radu şi-a redescoperit plăcerea de a înscrie

Unirea Tomşani – Minerul Costeşti 4-2

În urmă cu 4-5 ani, fundaşul Cristian Radu evolua la Minerul Berbeşti, fiind considerat, la acea vreme, un produs de marcă de către tehnicianul Vasile Ilinca, având şanse de a fi promovat în liga secundă. El a jucat, în perioada respectivă, şi ca portar, reuşind să nu primească goluri etape bune. Weekendul trecut, acesta a înscris „o dublă” pentru Unirea Tomşani, în meciul disputat pe teren propriu, cu Minerul Costeşti şi încheiat cu scorul de 4-2. Pentru echipa antrenată de Marian Hera, au mai înscris Elvis Dobroiu şi Mihail Codin. „Jocul a fost special, mai ales că antrenorii Marian Hera şi Petre Grigore sunt prieteni cu jucătorii adverşi. Nu au existat momente tensionate, exceptând cele din teren. Noi am deschis scorul şi am fost egalaţi, am condus cu 2-1, am fost iar egalaţi, iar, pe final, ne-am desprins şi am învins cu 4-2. În iarnă, sunt şanse mari să mai transferăm doi jucători din Craiova, pentru a ne majora şansele de a încheia sezonul pe locul 3”, a declarat Mihai Diaconescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button