Liga Nationala

FRH a „reinventat” Cupa României

* competiţia va avea loc în primăvara anului viitor, la start urmând a se alinia primele opt clasate din Liga Naţională

La finele sezonului trecut, Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a luat decizia de a „reinventa” – în sfârşit – Cupa României şi la nivel feminin. Competiţia, care nu s-a mai disputat din ediţia 2006-2007, va fi reluată în primăvara anului viitor, la start urmând a se alinia primele opt clasate din Liga Naţională. Meciurile vor avea loc la finele campionatului, în sistem eliminatoriu, în cadrul unui turneu care se va desfăşura pe teren neutru.
Ultima echipă care şi-a trecut în palmares acest trofeu a fost chiar Oltchim Rm. Vâlcea. Trupa antrenată la vremea respectivă de Gheorghe Tadici şi Seviştean Popa s-a impus în faţa rivalei Rulmentul Braşov (care o avea pe banca tehnică tot pe Mariana Târcă), cu scorul de 27-20 (17-13). Meciul s-a disputat pe 6 mai 2007, la Bistriţa.

Preşedintele Gaţu susţine că se va juca şi Supercupa României

„Începând din sezonul 2010-2011, se va organiza şi Cupa României la handbal feminin, care a fost întreruptă în ultimele sezoane. Va fi acelaşi sistem de joc, vor participa primele opt clasate din Liga Naţională, în cadrul unui turneu care va avea loc pe teren neutru. De asemenea, înaintea începerii fiecărui sezon, de acum înainte, vom organiza şi Supercupa României”, a explicat preşedintele FRH, Cristian Gaţu.
Rămâne de văzut dacă aceste măsuri se vor şi aplica până la urmă, date fiind antecedentele. În alte două rânduri, în anii precedenţi s-a hotărât acelaşi lucru, însă ulterior se revenea asupra deciziei, din pricina programului încărcat al echipelor de club şi al naţionalei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button