Liga IV

Fotbalul judeţean, judecat de antrenorul Vasile Grossu

* „Ce îi lipseşte sportului-rege din Vâlcea?” şi „Cum putem ajunge mari şi tari?” sunt doar câteva dintre întrebările la care încearcă să ne răspundă tehnicianul echipei Lotru Brezoi

În general, când practici un sport, îl faci cu gândul de a progresa şi, concomitent, de a depăşi starea în care te-ai aflat în urmă cu o lună, două, trei. Numai aşa poţi spera la obţinerea de performanţe, încercând să-ţi depăşeşti constant propria condiţie. Fotbalul judeţean – în cazul de faţă, cel din Liga a IV-a – s-a remarcat în ultima perioadă printr-o infuzie masivă de jucători veniţi din ligi naţionale. Cea mai în vogă echipă a momentului e de departe Oltul Ioneşti 2009, clădită vara trecută, din fotbalişti veniţi mai toţi din eşaloane superioare. Nu pune nimeni la îndoială (poate doar cârcotaşii!) faptul că liderul Ligii a IV-a nu prea are adversar în momentul de faţă. Anul trecut patronul incontestabil al campionatului de elită a fost Dan Mazilu, anul acesta competiţional zarurile par a fi aruncate de către şi pentru Ionel Giuran. Chiar şi aşa, nu mulţi sunt de acord cu faptul că fotbalul vâlcean a cunoscut un reviriment. Motivul care stă la baza acestui raţionament este dat de infrastructura slabă prezentă în majoritatea bazelor sportive din judeţ. E normal să nu îţi dai seama cât de bun eşti, dacă joci fotbal prin lanul de bostani, eşti atent să nu-ţi frângi gâtul în vreun crater de prin mijlocul terenului sau faci slalom printre muşuroaiele făcute de cârtiţe pentru a ajunge la poarta adversă. Vasile Grossu susţine ideea că performanţa este dată, în primul rând, de condiţiile de pregătire. „Fotbalul de calitate se vede întotdeauna pe un teren bun. Nu poţi să-ţi dai seama de nivelul unei echipe, dacă o vezi jucând pe terenuri care mai de care mai buclucaşe. Pe maidane, e frumos doar să te uiţi! Însă, cam de fiecare dată când ne vedem nevoiţi să dăm meciul de baraj, avem probleme cu adversarii. Din păcate, după cum am mai spus, bazele sportive din Liga a IV-a nu sunt deloc printre cele mai bune. Ba, din contră! Care mai de care cu probleme. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne ocupăm de stadioane, apoi să aducem jucători”, ne-a declarat Vasile Grossu. Tehnicianul echipei Lotru Brezoi crede că nu vom ajunge să facem pasul spre un alt nivel, din moment ce nu soluţionăm aceste lacune şi ne poticnim mereu de probleme care nu ar trebui să existe. „Părerea mea e că Ghecon Lăpuşata şi Oltul Ioneşti 2009 sunt de aceeaşi valoare. Dacă analizăm cele două echipe la nivel individual, atunci trupa lui Giuran este mai bună, însă o echipă bună nu e în mod obligatoriu formată dintr-o sumă de valori. Nu cred că există vreo diferenţă notabilă între campionatul trecut şi acesta. O surpriză este dată de faptul că pe primele locuri se află echipe de nivel apropiat, însă e greu de crezut că acestea ar putea să ajungă pe prima poziţie. Părerea mea e că, în momentul de faţă, Ioneştiul trebuie să se gândească doar la meciul de baraj, pentru că în campionat nu are probleme”, ne-a mai spus antrenorul de la Lotru Brezoi. Acesta a mai adăugat că, din păcate, una dintre cele mai frumoase baze sportive din judeţ continuă să nu aibă utilitate. „Baza Hidroelectra rămâne în continuare o enigmă. Nu înţeleg de ce nu o foloseşte o echipă de fotbal din eşaloane naţionale. Nicio echipă nu joacă acolo. E păcat de un aşa stadion!”, a încheiat Vasile Grossu.

Lucian CORNECI

Articole Similare

2 Comments

  1. Pleaca de la Brezoi…Ai veit a Brezoi numai pentru tine…iti bati joc de echipa…oricum din retur nu stiu daca mai e vreo echipa ca nu o sa ma fie jucatori!

Lasă un răspuns

Back to top button