Liga IV

Fotbal pe zăpadă, la Malaia! Băbeni, în doar 10 jucători cu Foresta. A terminat meciul în 9

Miercuri, 8 decembrie, s-a disputat ultima restanță din Liga a IV-a. FC Băbeni a dat piept, în deplasare, cu Foresta Malaia, într-un meci contând pentru etapa a doua. Iulică Dincă nu a reușit să strângă decât 10 jucători pentru această partidă. Elevii săi au rezistat doar o repriză. Oaspeții au deschis scorul, însă au fost egalați. 1-1 s-a înregistrat și la pauză.

După primele 45 de minute, Băbeni a mai pierdut un jucător. Gabi Dincă s-a accidentat. Astfel, suferința formației vizitatoare s-a accentuat. Cu doi jucători mai puțin decât adversarii, FC Băbeni nu a putut rezista presiunii. Foresta a câștigat confruntarea cu scorul de 5-2. Pentru gazde au punctat: Răzvan Oteșanu, de două ori, Daniel Vangu și Paul Vangu, dar și George Cîrstoiu. FC Băbeni a marcat prin ”Jaguar” Călin și Alex Burtoi.

Partida s-a disputat în condiții speciale, de iarnă. A nins în nordul județului. Zăpada a acoperit terenul la Malaia. Gazdele au făcut eforturi pentru ca suprafața de joc să fie, cât de cât, practicabilă.

Victoria din restanța cu Băbeni a urcat-o pe Foresta Malaia pe locul 6 în clasament. Trupa coordonată de Marius Pruneși e la 10 puncte distanță de podium. În ultima etapă a turului și a anului, Malaia joacă tot pe teren propriu, cu Minerul Berbești. Confruntarea este programată pentru duminică, 12 decembrie, de la ora 11.00. Tot duminică, FC Băbeni se va deplasa la Alunu.

În altă ordine de idei, meciul restant dintre Malaia și Băbeni a fost condus de o brigadă ce l-a avut la centru pe Răzvan Mosor. La cele două linii s-au aflat Mădălin Dincă și Marius Glodeanu, iar observator a fost vicepreședintele CJA, Gheorghe Mosor.

Articole Similare

Back to top button