Liga IV

Fotbal ca-n curtea şcolii la Căzăneşti. S-au marcat 16 goluri! Meciul a fost întrerupt în minutul 70

Din etapa a X-a a Ligii a IV-a, trei meciuri s-au încheiat înainte de termen. La Valea Mare, partida s-a terminat în minutul 39, după ce Alisa Neaţă a fost lovită de un jucător de la Păuşeşti Măglaşi, la Mihăeşti, AS Buneşti, care a avut şi jucători eliminaţi în acest joc, a abandonat întâlnirea în minutul 70, la scorul de 4-0 în favoarea gazdelor, iar la Căzăneşti partida s-a terminat, de asemenea, după 70 de minute. Aici nu au fost probleme de indisciplină sau alte nemulţumiri. ACS Vâlcea Sport a strâns doar opt jucători pentru confruntarea cu Alutus Sălătrucel. În poartă a fost chiar antrenorul echipei, Cristi Toma. S-a jucat precum în curtea şcolii. Fiecare fază era finalizată cu gol. Oaspeţii au condus cu 3-0, însă gazdele au reuşit să egaleze. În minutul 10, era 3-3. La pauză, Alutus era pe +3 (scor 4-7). ACS Vâlcea Sport s-a apropiat din nou la un gol (6-7, în minutul 50), însă formaţia din comuna administrată de Nicolae Sima a reuşit să se distanţeze din nou pe tabelă. La 6-10, în minutul 70, gazdele au rămas în şase jucători şi partida s-a încheiat, urmând a fi omologată cu scorul din teren (deoarece diferenţa a fost mai mare de 3-0) în favoarea grupării din Sălătrucel. Cu cele 10 goluri din intermediară, ACS Vâlcea Sport a ajuns la un total de 100 primite, în 10 etape. Pentru ”cenuşăreasa” Ligii a IV-a urmează derby-ul orgoliilor, cu Athletico Băile Govora, formaţie care, după succesul de miercuri, de la Drăgăşani, în faţa celor de la Guşoeni, a urcat până pe locul 13 în ierarhie. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button