Diverse

Florentin Pera: ”Dacă ar fi să aleg între Main Round şi un eventual trofeu al Cupei EHF, aş prefera grupele principale ale Ligii Campionilor”

După meciul cu HC Zalău, antrenorul campioanei, Florentin Pera, a recunoscut că toată lumea a fost mai mult cu gândul la partida de Liga Campionilor, de vineri, cu Buducnost. Tehnicianul SCM-ului este încrezător în şansele echipei sale de a ajunge în Main Round: ”A fost o victorie muncită, obţinută în faţa unei echipe tinere, extrem de ambiţioase. După cum se ştie, Zalău a învins CSM Bucureşti. E o echipă care luptă pentru fiecare minge şi nu e uşor să joci împotriva unor astfel de formaţii, care nu cedează nicio secundă lupta. Au fost în joc până în ultima secundă. S-a văzut dorinţa, combativitatea lor. Acest meci ne-a ajutat foarte mult înaintea meciului cu Buducnost. Am fost mai mult cu gândul la partida din Liga Campionilor pe care o avem. Am şi menajat anumite jucătoare, pe Alicia Fernandez, Samara da Silva, Marta Batinovic. Nici Raluca Băcăoanu nu a jucat. Ea de-abia de acum îşi reia pregătirea. Am dat timp tuturor jucătoarelor. E bine că am luat cele trei puncte, asta e cel mai important. Şi că am ieşit sănătoşi din acest meci. Am continuat seria victoriilor în campionat. Suntem pe locul I, cu opt victorii în opt meciuri. Din acest punct de vedere sunt foarte mulţumit. Sunt puţin supărat pe numărul mare de ratări, care ne-au privat chiar şi la Buducnost de un rezultat important. Am avut nu mai puţin de 13 ratări acolo. Cred că dacă eram puţin mai atenţi la finalizare, puteam obţine un rezultat mare, dar trebuie să învăţăm din acel joc şi să pregătim cât mai bine returul”.

”Jucătoarele tinere trebuie să aibă răbdare, să muncească. Sunt convins că vor deveni jucătoare de bază pentru echipa noastră”

”S-a acumulat şi o stare de oboseală, atât mentală, cât şi fizică. E normal, am avut deplasări foarte grele, o perioadă cu meciuri extrem de dificile, cu adversari cum sunt Brest şi Buducnost, cu pretenţii la Final Four, dar sunt convins că până vineri fetele îşi vor reveni din punct de vedere fizic şi vor fi la capacitate maximă în vederea obţinerii unui rezultat pozitiv pentru echipa noastră, ceea ce ne-ar aduce în mare măsură, calificarea, cred eu, în Main Roud. Fiecare meci trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate. Este nevoie ca toate jucătoarele să fie conectate şi ofere maximum, indiferent că jucăm în campionat sau Liga Campionilor. Când eşti angrenat pe mai multe fronturi, ai nevoie de cât mai multe jucătoare. Unele dintre tinere au confirmat. Trebuie să aibă şi ele răbdare, să muncească. Sunt convins că pe viitor vor fi jucătoare de bază pentru echipa noastră. Ori de câte ori am şansa, încerc să le promovez şi să le susţin pentru a progresa şi a prinde cât mai multă încredere. (…)

Dacă ar fi să aleg între Main Round şi un eventual trofeu al Cupei EHF, aş alege Main Round. Ştiu cât de mult îşi doresc suporterii vâlceni meciuri în Liga Campionilor. Am muncit un an de zile să ajungem la acest nivel. Suntem onoraţi şi încercăm să ne facem datoria pe măsura aşteptărilor. Nu este deloc simplu. Am avut un program infernal, au mai apărut şi accidentări, fapt ce ne-a dereglat puţin pe faza defenisvă. A trebuit să o luăm de la capăt, prin ieşirea Ralucăi, care a fost la al cincilea meci în care nu a jucat. De asemenea, şi Samara a avut ceva probleme, dar eu încerc să caut soluţii şi variante cât mai bune pentru a fi din nou la un nivel bun. Mă bucur că am câştigat cu Zalău, că suntem pe locul I, iar în Liga Campionilor am speranţa că putem să ne calificăm în Main Round”, a mai adăugat Florentin Pera. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button