Liga 6

Flacăra Horezu – Viitorul Dăeşti, cap de afiş în Superligă. Campioana vrea revanşa!

În primul meci din acest sezon, Viitorul Dăeşti a scăpat printre degete trei puncte, deşi a condus-o cu 2-0 pe Flacăra Horezu, până în minutul 70. În cele din urmă, campioana Vâlcii a pierdut cu 3-2. Sâmbăta aceasta, echipa antrenată de Cosmin Ursu vrea să-şi ia revanşa, chiar pe terenul liderei Superligii, singura cu maximum de puncte, după 11 etape. Adrian Popa, antrenorul-jucător din Treapt, a făcut un apel către suporteri, să vină în număr cât mai mare la stadion, pentru a viziona un meci de calitate. „Sigur va fi un meci foarte frumos. Ştim bine echipa din Dăeşti, mai ales că, în tur, am avut meci greu la ea. Important e că noi jucăm fotbalul pe care ni-l dorim. E un grup unit la Horezu, dornic să ajungă în Liga a III-a. Din păcate, la ora actuală, nu avem nicio echipă la nivel naţional. Eu cred însă că noi putem să ajungem acolo”, a explicat Adrian Popa. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button