Liga IIIFotbal

„Festival! Festival! Flacăra a dat recital!” Scor incredibil la Horezu, în meciul de baraj cu Rapid Buzescu!

În această după amiază, Flacăra Horezu a jucat în stil de mare campioană meciul cu Rapid Buzescu, manșa tur a barajului de promovare în Liga a III-a! Adrian Popa şi ceilalţi fotbalişti din Treapt au făcut o primă repriză admirabilă, astfel că, încă de la pauză, aveau un avantaj categoric: 5-0! Golurile au fost marcate, în ordine, de Ovidiu Popescu (minutul 15), Bobi Verdeș (21, 23), Raul Nistor (30) și Radu Georgescu (37).
Deși mulți dintre cei aproape 1000 de spectatori horezeni și-au pus întrebarea dacă teleormănenii vor mai reveni de la vestiare şi după pauză (şi pe bună dreptate!), trupa din judeţul lui Liviu Dragnea „a avut curajul” să intre, din nou, pe teren. Cu toate că, din tribune, în Treapt, se striga frenetic, imediat după golul 5, „opriți măcelul!”, iar fotbaliştii horezeni au slăbit vizibil ritmul, scorul a luat proporţii şi în cel de-al doilea mitan.

După 5-0 la pauză, horezenii au mai marcat de încă trei ori în repriza secundă

Jocul „de-a şoarecele şi pisica” a continuat, iar campioana Vâlcii a mai marcat de încă trei ori, prin Raul Nistor (minutul 60), Samson Nwabueze (75) şi juniorul Ionuț Simeanu (84), toţi punctând cu şuturi splendide, din afara careului de 16 metri. Astfel, partida s-a încheiat cu scorul de 8-0, rezultat care nu mai lasă niciun dubiu în ceea ce priveşte echipa care a promovat în Liga a III-a din acest duel: Flacăra Horezu!
În aceste condiţii, manşa retur, care e programată sâmbătă, 23 iunie, pe terenul celor de la Rapid Buzescu, nu va mai fi decât un antrenament cu public pentru fotbaliştii primarului Nicolae Sărdărescu. Chiar şi la acest rezultat, edilul a anunţat însă că le va oferi jucătorilor prima promisă în caz de promovare abia după jocul din deplasare.
Felicitări Flacăra Horezu pentru promovare! (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button