Diverse

Râmnicul are nevoie de un parc de agrement, de un magnet pentru turişti

Săptămâna aceasta, s-a întocmit memoriul justificativ pentru preluarea fostei unităţi militare de la Vlădeşti în domeniul public al municipiului Rm. Vâlcea. La schimb, au fost date Universităţii din Piteşti clădirile şi terenurile Liceului Tehnologic Chimic, situate pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. „Am fost aspru criticat de unii pentru acest demers, dar am primit avizul de la Ministerul Educaţiei. De la Bucureşti, mi s-a transmis foarte clar că reforma pe care am gândit-o este corectă. Am fost în audienţă la secretari de stat, la directori din Guvern. Am luat modelul corect de HCL, iar acum aşteptăm Hotărârea de Guvern privind atât predarea imobilelor de la Vlădeşti către noi, cât şi preluarea de către minister a fostului liceu”, a explicat Mircia Gutău. Primarul Râmnicului a adăugat că, după ce vor fi parcurse toate etapele, în locul Liceului Oltchim, va funcţiona o universitate de stat, cu specialităţi care vor avea în vedere specificul Vâlcii (platforma industrială etc.). Va fi un prim pas pentru ceea ce râmnicenii doresc de mult timp: şi oraşul nostru să devină un mic centru universitar.

Cât priveşte cele 25 de hectare dinspre Vlădeşti, Gutău a declarat că CL va decide ce se va construi în zona respectivă: parc, cartier rezidenţial sau alte obiective pentru care s-ar putea atrage fonduri europene. „Ca să eliminăm orice bârfe, că-şi face Gutău blocuri sau mai ştiu eu ce, vreau să se înţeleagă foarte clar că niciun metru de teren de acolo nu va fi înstrăinat. Astea sunt bălării aruncate pe piaţă de oameni care habar n-au! Pentru Vlădeşti, mă gândisem la Axa de finanţare prin care se dădeau bani pentru recondiţionarea zonelor părăsite, dar s-a închis. Nu ştiu, acolo, se pot face parcuri, terenuri de sport, blocuri de locuinţe… asta nu-nseamnă că vor fi blocurile lui Gutău. Ce, primăria n-are nevoie de blocuri? Să vedem ce axe apar!”, a transmis primarul Râmnicului, evitând să intre mai mult în subiect. Să sperăm că, pe lista posibilelor obiective, va apărea înainte de a fi prea târziu şi un parc de agrement (acvatic, de divertisment etc.), un magnet pentru turişti, de care oraşul nostru, în general „adormit”, are mare nevoie. Râmnicul are două terenuri propice în acest sens: la Vlădeşti şi la Malul Alb.

foto: temă parc

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button