Liga 6

FCPO, a doua echipă din Superligă ce reuşeşte să o învingă pe Cozia Călimăneşti

Sâmbătă, 12 octombrie, Cozia Călimăneşti a jucat la Păuşeşti Otăsău. Deşi fără unul dintre jucătorii emblematici, Marian Filipoiu, gazdele au făcut un meci bun. L-au controlat, iar la final s-au bucurat pentru un rezultat pozitiv. FCPO a condus cu 3-0. Bardac, Boncioiu, dintr-o lovitură liberă de la mare distanţă şi Tilioiu au marcat pentru echipa primarului Avan. Oaspeţii au încercat să-şi revină din ”pumni”, au redus din handicap, însă Bardac a refăcut avantajul de trei goluri. Apoi, Boncioiu şi-a trecut pentru a doua oară numele pe lista marcatorilor (5-1). Formaţia din staţiune a mai înscris o dată (5-2), însă Iordănescu a dus scorul la 6-2. Acelaşi Daniel Bardac a marcat pentru 7-3. În total, la Păuşeşti Otăsău s-au înscris 12 goluri. Şi pe fondul lipsei de concentrare a gazdelor, elevii lui Vasile Ilinca au mai redus pe final din diferenţă. S-a terminat 7-5.

Înainte de meciul de la Păuşeşti Otăsău, Cozia mai pierduse o singură dată în acest sezon, în deplasare, cu lidera Minerul Costeşti. ”7-5 e un scor mincinos. O să zică lumea că am bătut greu. De fapt, a existat doar o echipă pe teren. Pe final, nu ne-am mai concentrat şi s-au apropiat ei la două goluri, dar nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei”, au precizat oficialii gazdelor. În urma acestui succes, FCPO s-a apropiat la două puncte de podium. Cozia Călimăneşti a rămas pe 2, însă şansele de a se bate pentru titlu au devenit şi mai mici după acest insucces. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button