Liga 6

„Faţă de anul trecut, acum echipa noastră este mult mai unită”

* primarul din Dăeşti, George Popolan, este mulţumit de comportarea fotbaliştilor de la Viitorul în acest sezon

Primarul din Dăeşti, George Popolan, este mulţumit de comportarea echipei sale în meciurile din 2017. Primarul este de părere că Viitorul s-a schimbat în bine.  „Faţă de anul trecut, acum echipa este mult mai unită. Toţi jucătorii trag la aceeaşi căruţă şi-şi doresc rezultate bune. Sper să le şi obţinem. Campionatul nu este nici pe departe jucat. Noi ne dorim să-l câştigăm. Dacă se va întâmpla acest lucru, iar apoi vom promova în Liga a III-a, cumva vom ţine echipa la acel nivel. Am nişte promisiuni, dar mi-am făcut calcule chiar şi fără acele promisiuni. Dacă mă va ajuta cineva, va fi mult mai bine, dacă nu, mă voi chinui astfel încât să fim şi noi acolo, dar nu jos. Sunt şi oameni din comună care ne pot ajuta, dar au zis că nu vor să audă de amatorism. Până acum, eu nu am fost la niciun birou, la vreun privat de aici, să-i spun să mă ajute, dar când o să fie cazul, poate voi face şi acest lucru. Avem cinci mari societăţi pe raza comunei. Unul dintre oamenii de afaceri ne-a oferit două rânduri de echipament, fără să-i cerem noi ceva. Dacă se va întâmpla să ajungem acolo, la Liga a III-a, nu se vor schimba multe lucruri. Cu două-trei plombe, maxim, putem face faţă în cel de-al treilea eşalon. Noi avem echipă de Liga a III-a. Sunt jucători care au evoluat mai sus şi care joacă cu sufletul la Dăeşti. Dacă le oferi puţinul acela pe care l-ai promis, e totul ok. Degeaba promitem 2000 de lei, dar nu-i dăm. Nu am stabilit o primă pentru promovare. Jucătorii se gândesc că poate va exista una. Dacă va fi cazul, şi eu mă voi gândi atunci ce o să propun consiliului local. Dar ei nu au această problemă, pentru că au văzut că suntem serioşi şi tot timpul ne-am respectat promisiunile”, a precizat George Popolan.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button