Farmecul fotbalului de altădată

Mi-e dor de fotbalul de pe vremuri. De fotbalul lent, serios. Să am timp să savurez fazele spectaculoase. Să văd un jucător tehnic ca Iancu Carabageac pe vremuri, făcând spectacol driblând pe loc, elegant. Nu în viteză şi forţă. În ultimul timp, privind în jur cred că…am uitat şi să trăim…Mă uit la oameni şi tot ce văd este răutate, egoism, ură, trădare, lăcomie… Sentimentele negative au preluat controlul. Cele pozitive sunt doar o amintire. Mulţi dintre noi trăim acum pentru banii pe care-i câştigăm, pentru faimă, pentru renume… Am ajuns să credem că putem vâna fericirea. Alergăm înainte, pregătiţi de război cu oricine ne-ar sta în cale şi dărâmăm tot ce ne împiedică să ne îndeplinim scopurile. Dărâmăm valorile morale şi le îngropăm, etica, bunătatea, dărnicia, dragostea şi chiar conştiinţa. Poate de asta mă apucă nostalgia fotbalului de altădată. În ritmul în care se joacă fotbalul de azi copiii nu vor mai avea modele. Sau vor juca toţi numai în ultimii 30 m, emulându-l pe Messi (care pe vremurile apuse poate ar fi făcut faţa mult mai retras, punându-şi tehnica şi pasele în folosul echipei). În schimb pe Maradona îl putem emula cu toţii foarte uşor, cu mai mult sau mai puţin succes. Pe Pele, cu jongleriile sale, la fel. Dacă şi copiii o iau razna şi încep să alerge ca bezmetecii (neavând tehnica jucătorilor profesionişti), se va strica fotbalul în următoarele generaţii. Vă provoc cu un exerciţiu de imaginaţie (deşi, nimeni nu va putea dovedi nimic): imaginaţi-vi-l pe Pele, pe Zidane, pe Hagi sau chiar pe Maradona jucând în ritmul infernal de astăzi. Ar mai putea Maradona să dribleze jumătate de teren şi să dea gol? Eu personal nu cred că ar trece 10 metri până să apară 10 jucători şi băiatul de mingi în jurul lui, pregătiţi cu un fault tactic. Ar mai putea Pele să jongleze peste 4 jucători înainte să împungă mingea în plasă? Greu de crezut. Ar putea Zidane să-şi perfecţioneze pasele şi şutul, şi să ţină capul sus în acelaşi timp, fără să-i curgă transpiraţia-n ochi? Nu cred că ar avea timp. Iar dacă Hagi ar şuta de la 40 m, toţi cei 11 jucători adverşi ar ajunge în propria poartă înaintea mingii. Unde este fotbalul alb-negru de odinioară, colorat de fantezia mijlocaşilor? Unde este emoţia care încingea aerul din jurul stadionului? Unde este pasiunea din inima fiecărui jucător? Au rămas undeva în spate şi nu se mai întorc. Fotbalul modern strânge cu sârmă ghimpată pasiunea care dopa jucătorul cu viteză şi fantezie în joc. „Buldozerul” mafioţilor a distrus fotbalul. Fără milă, fără contestatari, au stors din fotbal tot ce era mai bun, lăsând în urmă dezastrele de pe teren.

• Ec. Mădălin DOBRE