Diverse

Energetic, scor-fluviu în campionatul de junioare 3

* adversarele nu au dat decât un gol în repriza secundă

Sâmbătă, echipa de junioare 3 de la Energetic a întâlnit, pe teren propriu, penultima clasată din seria E a campionatului naţional, pe Dacia Mioveni 2012. Pentru această partidă vâlcencele nu şi-au propus decât să facă un antrenament bun. Era clar că vor câştiga întâlnirea. Au făcut-o, însă, de o manieră mai mult decât categorică. Elevele lui Ionel Gheorghe şi Stăncuţa Guiu au câştigat partida cu formaţia argeşeană cu scorul de 32-9. Prima repriză s-a încheiat la 13-8. În partea secundă, oaspetele nu au mai reuşit să înscrie decât o singură dată! Pentru Energetic a fost al zecelea succes din acest sezon. În Seria E mai are de jucat un singur meci, la sfârşitul acestei săptămâni, cu concitadina HCM Torok. Indiferent de rezultat, handbalistele liceului din nordul Râmnicului vor termina sezonul regulat pe locul secund, poziţie care le asigură prezenţa la turneul semifinal. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button