Volei

Elevii lui Dinu Dumitraşcu s-au impus categoric în faţa Oţelului Roşu

Voleibaliştii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, pregătiţi de antrenorul Dinu Dumitraşcu, au întâlnit duminică, 13 noiembrie, gruparea CSŞ Şcoala 1 Oţelul Roşu. Competiţia din carul campionatului de volei masculin rezervat echipelor de cadeţi s-a terminat cu o nouă victorie trecută în palmaresul formaţiei vâlcene. Meciul din etapa a patra s-a desfăşurat în Sala „Capela” şi s-a terminat cu scorul de 3-1. Gazdele au câştigat seturile 1, 3 şi 4 la 14, 21 şi, respectiv, 20 de puncte. De precizat mai este că CS TEO CNMB a pierdut doar setul al doilea, la limită, cu 26-24.
În continuare, elevii profesorului Dinu Dumitraşcu se pregătesc pentru etapa a V-a, care va avea loc pe data de 27 noiembrie, în judeţul Mureş. Competiţia îi va aduce pe vâlceni faţă în faţă cu gruparea Clubului Sportiv Kefalonia Ocna Mureş. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button