Social

Elevii de la Bistriţa, implicaţi într-un proiect Erasmus, vor face practică în Spania şi Portugalia

Un proiect câştigat la Şcoala Profesională Specială Bistriţa reprezintă o mare provocare atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru elevi. În anul şcolar 2019-2020, unitatea de învăţământ din comuna vâlceană Costeşti va derula un proiect european de tip KA1, în domeniul formării profesionale VET (învăţământ profesional şi tehnic), din cadrul programului Erasmus+, intitulat „Stagii de practică pentru incluziunea socială a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale”, 2019-1-RO01-KA102-061910.

Proiectul este confinanţat de Comisia Europeană şi are ca obiectiv major sprijinirea câtorva zeci de elevi să dobândeasc noi competenţe profesionale. 10 elevi cu cerinţe educaţionale speciale se vor specializa în construcţii, instalaţii şi lucrări publice şi tot atâţia vor obţine calificare în turism şi alimentaţie publică. Stagiul de practică va fi de 4 săptămâni, în cadrul a doi parteneri din Portugalia şi Spania. De altfel, scopul proiectului incuziunea socială a 20 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale prin participarea acestora la un stagiu de practică de 4 săptămâni în Portugalia şi Spania. Acest proiect le oferă şansa de a se integra pe piaţa muncii după absolvire şi, totodată, deschide noi oportunităţi de cooperare la nivel european pentru şcoala noastră. Conferinţa de lansare va avea loc joi, 17 octombrie 2019, de la ora 11.00, la Şcoala Profesională Specială Bistriţa – Costeşti şi sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai Prefecturii, Consilului Judeţean Vâlcea, ai Consiliului Local, Primăriei Costeşti, IŞJ, jurnalişti, profesori şi părinţi.
• coordonator proiect, director, prof. dr. Sevastia Lizuca Dicu


Articole Similare

Back to top button