Diverse

EDITORIAL / Fotbalul (mereu) mai sărac

Sfârşitul de an 2022 şi începutul lui 2023 au adus doliu şi durere în fotbalul mondial. În decurs de trei săptămâni ne-au părăsit trei mari fotbalişti: Sinisa Mihajlovic (în 16 decembrie), Pele (în 29 decembrie) şi Gianluca Vialli (în 6 ianuarie) răpuşi de bolile nemiloase ale timpurilor noastre ( leucemie şi cancer la colon).
Sinisa Mihajlovic, primul care ne-a părăsit dintre cei trei a fost şi cel mai tânăr, 53 de ani. Câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Roşie Belgrad în 1991, jucător exponenţial în fotbalul italian la A.S. Roma, Sampdoria, Lazio, Inter, antrenor de club (Fiorentina, Milan, Torino, Sporting Lisabona şi Bologna) şi de naţională (Serbia), Mihajlovic a fost considerat mult timp cel mai bun executant de lovituri libere din afara careului, deşi el a fost mai mult un jucător defensiv.
Gianluca Vialli, ultimul plecat dintre noi la doar 58 de ani, este singurul fotbalist european care a câştigat toate cele trei trofee majore europene: Cupa Cupelor cu Sampdoria în 1990, Champions League cu Juventus în 1996 şi Cupa U.E.F.A. cu Chelsea în 1998, iar ca antrenor le-a condus de pe bancă pe Chelsea şi pe Watford, dar şi naţionala Italiei ca secund al lui Mancini, câştigând cu aceasta titlul european în 2021!
În 29 decembrie pe marile canale de ştiri mondiale a apărut vestea morţii celui mai mare fotbalist al tuturor timpurilor/ secolului trecut- marele Pele- singurul jucător cu trei titluri mondiale în palmares, primul jucător care a înscris 1000 de goluri şi deocamdată cel care a înscris cele mai multe goluri în cariera de fotbalist (1283 de goluri în 1363 de meciuri).
Mărturisesc că dragostea uriaşă pentru fotbal am căpătat-o după ce l-am văzut jucând (în anii 70) pe acesta. Urmărindu-i jocul era imposibil să nu rămâi impresionat sau să nu te „îndrăgosteşti” iremediabil de acesta. Fotbalist complet, a debutat la 16 ani la naţionala Braziliei, iar la 17 ani şi jumătate în 1958 în Suedia conducea Brazilia spre primul titlu mondial înscriind 6 goluri pentru aceasta.
A urmat titlul mondial din 1962, apoi apoteotic, cel din 1970 şi Braziliei i-a fost decernată definitiv Cupa Jules Rimet, acela fiind regulamentul Cupei Mondiale.
În întreaga carieră la echipa naţională Pele a înscris 77 de goluri în 92 de meciuri dintre care 12 goluri în 14 meciuri la Campionatul mondial, în condiţiile în care în 1973 s-a retras de la echipa naţională. În 1977 s-a retras definitiv din fotbal la vârsta de 37 de ani după un meci fabulos de retragere pe stadionul Cosmos din New York între cele două echipe de club la care a activat: Cosmos New York şi F.C Santos şi rămân celebre cuvintele sale adresate la începutul partidei. Cuvinte pe care le-a dorit repetate de întreg stadionul: „Love!”, „Love!”, „Love!” în aplauzele celor 100.000 de spectatori împreună cu lacrimile sale!
Pe numele său adevărat, Edson Arantes do Nascimento, Pele a fost supranumit şi El Rey sau O Rei sau Perola Negra sau Perla Neagră şi a marcat pozitiv fotbalul mondial în secolul XX şi nu numai.
După plecarea lui dintre noi rămânem cu un profund regret căci şi-a dedicat fotbalului întreaga sa viaţă, preşedintele Braziliei numindu-l „comoară naţională”, dar rămân nemuritoare imaginile cu golurile/ execuţiile incredibile ale sale şi câteva „maxime” pentru posteritate:
„Oamenii aleg între mine şi Maradona. Di Stefano a fost mult mai bun, mult mai complet.”
„Brazilia mănâncă, doarme şi bea fotbal. Trăieşte pentru fotbal.”
„Succesul nu poate veni accidental. Presupune muncă, perseverenţă, studiu, sacrificiu şi, mai presus de toate, dragoste pentru ceea ce faci!”
„Dacă eşti primul, eşti primul. Dacă eşti al doilea, nu eşti nimic.”
Au existat/ există bineînţeles şi contestatari ai lui Pele, fiecare legându-se de ceva. Toţi aceştia ar trebui să vadă de la un cap la altul câteva meciuri memorabile ale acestuia: cel din finala cu Suedia din 1958 sau cel din finala cu Italia din 1970 sau cel din campionatul Braziliei dintre Santos şi Botafogo în care a înscris 8 goluri.
Ar putea vedea goluri cu ambele picioare, goluri cu capul, „rabona”, braziliana”, goluri din lovituri libere, driblinguri năucitoare în mare viteză, forţă, explozie şi toate „argumentele” unui fotbalist complet.
Rămas bun, El Rey!
Odihneşte-te în pace, om bun!
Pe final, închei cu o urare pentru 2023:
Pace, linişte sufletească şi sănătate, tuturor!
• Dan-Cătălin Săraru

Articole Similare

Back to top button