Liga 6

”După părerea mea, nu se vor mai putea juca play-off-ul şi play-out-ul în Superligă. Eventual, doar ultimele trei etape din sezonul regulat”

Ca oricărui microbist, preşedintelui clubului de fotbal din Tomşani, Mihai Diaconescu, îi lipseşte ”farmecul vieţii”. Nu, nu neapărat Rapid, prima dragoste, ci fotbalul, în general. Profesorul este încrezător, însă, că lururile se vor aşeza, până la urmă, iar viaţa îşi va relua cursul normal.

”E foarte greu fără fotbal. Cu atât mai mult cu cât suntem nevoiţi să stăm în casă. În mediul rural e mai bine decât la oraş, pentru că aici îţi mai omori timpul prin curte cu treburile gospodăreşti. Dar nici la ţară nu suntem liniştiţi. Au anunţat acum că vine un val de praf saharian. Vedem ce se va întâmpla, cum vom trece peste această perioadă. Există o stare de incertitudine, dar trebuie să fim optimişti. Viaţa merge înainte. Poporul acesta din care facem şi noi parte a trecut prin multe în istoria sa şi a învins de fiecare dată. Trebuie să fim mai înţelegători, mai ascultători. Referitor la fotbal, totul depinde de cât se va întinde starea de urgenţă, evoluţia sau involuţia fenomenului de răspândire a Coronavirusului. Dacă-mi cereţi o părere, eu cred că în Superligă nu se vor mai putea juca play-off-ul şi play-out-ul. Au mai rămas trei etape din sezonul regulat. Dacă s-ar putea desfăşura aceste trei runde, eu cred că ar fi o oglindă cât se poate de fidelă a actualului campionat. Fiecare a jucat cu fiecare, pe teren propriu şi în deplasare. Evităm cele 10 etape din următoarea fază, care s-ar întinde prea mult în vară şi nu va mai permite sezonul competiţional. Totul depinde, însă, de sus, de semnalele venite de la Federaţia Română de Fotbal, cum se organizează toată activitatea fotbalistică. Dar eu consider că aşa ar fi bine. Dacă nu se va mai putea juca deloc, se face fotografie la momentul acesta, după desfăşurarea celor 19 etape”, este de părere preşedintele echipei Unirea Tomşani.

”Acum, nici după gagici nu mai poţi să mergi, că nu te mai pupă nimeni”

”Dacă s-ar mai juca, mai avem trei meciuri, cu şanse reale de a accede în play-off. Am primi vizita celor de la Cozia Călimăneşti şi Oltul Drăgoeşti, iar în ultima etapă, am merge la Budeşti. Dar sunt dorinţe mult mai mari decât aceasta. Important e să fim sănătoşi, să încheiem bine lupta cu CV-ul. În ceea ce ne priveşte, eram pe un drum bun. Tocmai încheiasem formalităţile pentru obţinerea personalităţii juridice. Ne-a ajutat enorm domnul primar Dumitru Pearcu. Căutam sponsori, avem promisiuni, dar totul a fost dat peste cap. Sperăm să trecem cu bine de această încercare, iar lucrurile să reintre pe făgaşul normal”, a mai transmis Mihai Diaconescu. Carismatic, spiritual, cu un simţ al umorului bine dezvoltat, în încheiere, cu acordul soţiei, profesorul Diaconescu a spus şi ce-l ”doare” cel mai tare în această perioadă: ”Am gospodărie şi îmi găsesc de lucru. În casă, am o bicicletă ergonomică, gantere, bârnă, pentru a-mi păstra condiţia fizică. Am de toate. E mai rău că am depăşit vârsta de 65 de ani şi nu am timp în intervalul de două ore, între 11.00 şi 13.00, să fac prea multe. Mai plecam şi eu după gagici, dar ce să mai pleci acum, că nu mai poţi pupa pe nimeni!? Nici pe tine nu te mai poţi pupa, că-ţi dai virusul”. Corect! Ca de fiecare dată, aveţi dreptate! (S.S.)

Articole Similare

Back to top button