AdministratieEveniment

După concursul naţional de teatru, Palatul Culturii Drăgăşani găzduieşte spectacolul „Poveste de Crăciun”

Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, a lansat o invitaţie pentru miercuri, 20 decembrie, ora 12.00, la spectacolul „Poveste de Crăciun” şi la licitaţia „Brăduţi de poveste”, evenimente cu scopuri caritabile ce vor avea loc la palatul culturii din localitate. Edilul a făcut cunoscut că, zilele acestea, a fost eliberată şi ultima autorizație necesară pentru funcţionarea Palatului Culturii din Drăgășani – cea de securitate la incendiu. „Astfel, de acum înainte, instituţia va funcționa şi va găzdui toate evenimentele culturale ale municipiului nostru. De altfel, pe 16 decembrie, palatul a găzduit primul eveniment dintr-o lungă serie: Concursul naţional de teatru, colinde şi creaţii artistice pentru copii – Miracol de Crăciun, un eveniment la care au participat copii din 25 de judeţe. A fost un eveniment deosebit, extraordinar, iniţiat de Clubul Copiilor Drăgăşani, prin prof. Popescu Ionela şi, bineînţeles, sprijinit de noi, de primărie”, a transmis Cristian Nedelcu.

Articole Similare

Back to top button