Volei

Duminică, 25 noiembrie, concurs de robotică şi apoi volei feminin în Sala Capela

* meciul echipei de cadete de la CNMB cu CNNT Craiova va începe la ora 14.00

Duminică, 25 noiembrie, cadetele de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” vor primi, în Sala Capela, vizita formaţiei similare a Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”, din Craiova, în ultimul meci din turul sezonului regulat al Campionatului Naţional de volei. În condiţiile în care au pierdut cu 3-0 toate cele patru partide pe care le-au disputat până în prezent, elevele Romaniţei Nicolau vor porni cu şansa a doua şi în acest duel, care va începe la ora 14.00. Până în acel moment, Sala Capela va găzdui un interesant concurs de robotică.
„Echipa de cadete se află într-o perioadă de tranziţie. Din păcate, după ce ani la rând ne-am numărat printre cele mai importante centre feminine din ţară la nivel juvenil, situaţia e cu totul alta în prezent. În primul rând, suferim din punct de vedere numeric, deoarece nu prea mai avem de unde să strângem jucătoare, nici junioare, nici cadete. Nu mai e deloc ca pe vremuri, când aveam de unde alege. La nivel feminin, voleiul de performanţă de la CNMB s-a cam terminat prin 2016!”, a subliniat Marius Mărgărit, coordonatorul secţiei de volei de la prestigiosul liceu cu profil sportiv din Rm. Vâlcea. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button