Liga IV

Dulueri echilibrate, cu implicaţii în lupta pentru evitarea retrogradării, în runda a 16-a a Ligii a IV-a

Sâmbătă, 19 martie şi duminică, 20 martie, vor avea loc noi partide din eşalonul de elită judeţean. O parte din ele, cu implicaţii în partea de jos a clasamentului. Stejarul Vlădeşti încearcă să demonstreze că victoria obţinută în etapa trecută la Păuşeşti Otăsău nu a fost întâmplătoare şi merită să rămână în Liga a IV-a. În această rundă i se va opune Minerul Berbeşti. Stejarul Vlădeşti ocupă penultimul loc în Liga a IV-a, iar Minerul e pe 11, având cu cinci puncte mai mult în clasament decât adversara sa. În plus, Berbeşti are şi un joc mai puţin, o restanţă cu Tomşani (partidă pe care o va juca în deplasare). Meciul dintre Vlădeşti şi Berbeşti va avea loc pe terenul ”stejarilor” sâmbătă, de la ora 16.00. De la aceeaşi oră, dar duminică, Olteţul Alunu primeşte vizita celor de la Lotru Brezoi. După două jocuri cu Călimăneşti şi Sparta, în care şansele de izbândă erau minime, spre zero, brezoienii speră să înceapă urcuşul. Au 11 puncte, sunt pe locul 12, ante-penultimul din Liga a IV-a. Alunu are 16 puncte şi nu concepe ca în această rundă să nu adauge trei.
Sâmbătă, de la 11.00, se mai joacă şi Viitorul Budeşti – Cozia Călimăneşti. Trupa lui Tică Negrescu încearcă să obţină ceea ce nu a reuşit nicio altă formaţie în acest campionat, să producă surpriza în faţa liderei. Malaia, după confruntările cu Chimia şi Băbeni, are un nou meci ”uşor”, cu vicelidera CS Mădulari. Jocul, programat pentru duminică, de la ora 11.00, are o favorită, însă Foresta nu e un adversar de neglijat pentru vicecampioana de iarnă din Elită. Şi în tur, la Mădulari, şi-a vândut scump pielea. Gazdele au marcat două goluri rapid, unul după altul, dar formaţia lui Marius Pruneşi a redus din diferenţă cu 10 minute înainte de pauză. Repriza secundă s-a terminat la egalitate, 0-0. Mădulari a trăit periculos, iar acel meci poate fi un reper pentru confruntarea de duminică.

În runda a 16-a, se joacă şi Olympic – Chimia. Ultima clasată e neînvinsă în campionat, în 2022. Are patru puncte, obţinute din duelurile cu Păuşeşti Otăsău şi Berbeşti. Tot patru puncte are şi Chimia, după meciurile de la Malaia şi cu Tomşani. În tur, Chimia s-a impus cu 4-2 în faţa ”olimpicilor”, după 1-1 la pauză. Cu siguranţă, Alin Savu şi băieţii săi vor transpira serios pentru cele trei puncte. Gruparea lui Dan Bărbuţ e capabilă de orice rezultat.

Sâmbătă, de la ora 11.00, se joacă şi Sparta – FC Păuşeşti Otăsău, programat pe stadionul Brother`s. Este un duel al ambiţiilor, care nu mai sunt, totuşi, la nivelul din trecut, poate şi pentru că în acest sezon obiectivele celor două formaţii sunt diferite. Gazdele pleacă favorite. În primul rând pentru că joacă pe teren propriu, apoi datorită lotului şi a poziţiei în clasament. FCPO e o echipă rănită, care încearcă să se regăsească după rezultatele nefaste din acest an. În tur, FCPO – Sparta s-a terminat la egalitate, 1-1, cele două goluri fiind înscrise de Bîrlogeanu (care joacă acum la Liga a V-a, pentru AS Mihăeşti) şi Răzvan Chebar. Partida din tur a fost condusă de o brigadă din afara judeţului, ce l-a avut la centru pe Iulian Călin, din Ştefăneşti (Argeş), arbitru de Liga I.

Tomşani – Băbeni este unul din ultimele meciuri ale rundei. Se va juca duminică după-amiază, de la ora 16.00. Este prima partidă oficială a anului pe care Unirea o va disputa pe teren propriu. Formaţia pregătită de Marian Hera vine după o remiză obţinută în Zăvoi, pe terenul unei echipe bune a campionatului, Chimia, iar FC Băbeni e neînvinsă în 2022. A câştigat toate meciurile oficiale, din Cupă şi campionat. Pentru Răzvan Milosteanu va fi un duel special. Atacantul de la Băbeni va juca împotriva fostei echipe.

Articole Similare

Back to top button