Politica

Deputatul Cazan: sunt restaurante care îi fură pe beneficiarii programului „Hrană caldă pentru bătrâni”

Comunicat de presă – Programul „Hrană caldă pentru bătrâni” întâmpină probleme tocmai din cauza celor care ar trebui să îl aplice. Deputatul PNL Laurenţiu Cazan aduce la cunoştinţă Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Vâlcea (AJPIS) o situaţie care tinde să devină dramatică. Liberalul explică modalitatea prin care se fură efectiv banii destinaţi hranei calde pentru bătrâni, dar şi provenienţa sumelor, chemând în sprijin instituţiile de stat.

„Solicit inspectorilor AJPIS să elucideze o problemă care ne-a fost adusă la cunoştinţă recent. În ce măsură şi cât de corect este implementat programul guvernamental „Hrană caldă pentru bătrâni” de către inspectorii de la inspecţia socială a primăriilor?! Prin acest proiect guvernamental, demarat de Guvernul Orban în decembrie 2020, primăriile încarcă lunar un card cu 180 de lei pentru fiecare seamăn al nostru de peste 75 de ani, aflat în condiţii modeste de viaţă. Ni s-a semnalat faptul că există restaurante care îi păcălesc pe vârstnici luându-le cardul pentru sume mai mici de 100 de lei şi le promit mâncare caldă. Nu doar că unora nu li se aduce mâncare nici măcar de suma la care a fost achiziţionat ilegal cardul, dar nu li se mai aduce nimic. Restaurantele care se pretează la aşa ceva decontează cardul prin POS şi semenii noştri rămân fără masa promisă de guvern care, de altfel, este rodul unui program european. Să ştie pe această cale şi patronii de restaurante care fac aşa ceva, dar şi inspectorii de la inspecţie socială, despre ce vorbim. Despre minimele condiţii pentru bunicii noştri şi despre bani europeni. Aşa că este imperios necesar să se înceapă anchete în sensul acesta”, atransmis deputatul de Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button