Diverse

Denisa Flaş, din Harghita, a câştigat titlul „Frumoasa Oltului”, la festivalul de la Călimăneşti

Râul Olt izvorăşte din Munţii Giurgeu şi, până la punctul de vărsare în Dunăre, măsoară 615 kilometri. Curge prin Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt şi Teleorman şi, de 54 de ani, există o sărbătoare care îşi propune să promoveze tradiţiile, portul, folclorul şi datinile din aceste judeţe.

Anul acesta, la Festivalul Naţional „Cântecele Oltului”, de la Călimăneşti, au participat ansambluri folclorice şi artişti din Harghita („Tenyeres es Talpas” Sândominic, „Izvorul” din Izvorul Mureşului, „Rapsozii Varvigiului” Subcetate şi „Izvoraşul” Gălăuţaş), Braşov („Baronul David Urs”, de la Mărgineni), Sibiu („Căluşerii din Răşinari”), Vâlcea („Floricica” din Costeşti, „Rapsodia vâlceană” şi „Mădiţele sălătrucene”), Olt („Vedea Văleni”), Teleorman („Muguraşii Bragadirului”) şi Iaşi („Constantin Arvinte” – CJI şi „Di nuovo insieme” – Asociaţia Italienilor din România Roasit). Unul dintre cele mai intense momente ale evenimentului a fost alegerea „Frumoasei Oltului”, o misiune care s-a dovedit a fi destul de grea, dar fiind faptul că toate fetele care au participat la eveniment au excelat nu doar la capitolul talent, ci şi la aspectul fizic. În cele din urmă, titlul a fost câştigat de Denisa Flaş, din Harghita. Festivalul s-a încheiat duminică seara cu un concert extraordinar susţinut de Valentin Sanfira. A fost o sărbătoare reuşită din toate punctele de vedere şi se cuvine să-l felicităm pe primarul Florinel Constantinescu pentru modul ireproşabil în care a organizat totul. (foto: Bogdan Boari)

 

Articole Similare

Back to top button