CaleidoscopDiverse

Campioana mondială de la Vâlcea. Nu s-a ştiut nimic…

În România de astăzi, drumul sportivilor către o medalie de aur nu este deloc uşor. Presupune eforturi foarte mari, inclusiv din punct de vedere financiar, o muncă titanică, dar şi renunţarea la foarte multe lucruri. Disciplina, perseverenţa şi încrederea sunt esenţiale.


Iulia Valentina Nedelcu este din Drăgăşani şi are doar 17 ani. Gândeşte însă foarte sănătos, pragmatic, are o voinţă de fier, dar şi un plan ambiţios.

 

 

 

 

 

 

Sunt câteva dintre calităţile pe care profesorul de canotaj Dorin Mitroi, unul dintre antrenorii care fac scouting prin ţară, le-a descoperit la ea, în 2018, când a ajuns la Drăgăşani. A cooptat-o imediat la Orşova şi a început pregătirea. Rezultatele n-au întârziat să apară. Medaliile au început să vină una după alta, iar anul acesta, Iulia le-a câştigat pe cele mai importante. În iulie a.c., a reprezentat România şi a câştigat proba feminină de 4 vâsle la Campionatul Mondial din Varese (Italia).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este şi campioană europeană, campioană balcanică la 2 vâsle (Macedonia, 2021) şi – de câteva zile – inclusiv campioană naţională la dublu vâsle. Următoarea competiţie la care va participa va fi în septembrie, în Bosnia – Campionatele Balcanice. Este probabil singura româncă din altă zonă decât Moldova care participă la cel mai înalt nivel competiţional.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pesemne că, în zona de Nord-Est a ţării noastre, acest sport este promovat mai mult. Iulia crede însă că potenţial există şi la noi. „Cred că, în condiţiile în care s-ar promova acest sport, lucrurile s-ar schimba. Am remarcat că, până să aducă Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş o medalie olimpică, în România, nu se auzea deloc de canotaj. În presă, erau promovate alte sporturi… Cred însă, cum spuneam, că promovarea acestui sport, în zona noastră, ar veni la pachet cu o schimbare majoră. Vâlcea, Drăgăşaniul au potenţial în această privinţă. Ar fi un lucru extraordinar pentru copii, pentru adolescenţi, întrucât ar apărea noi oportunităţi pentru ei”, a spus Iulia Nedelcu, sugerând că, dacă ea a reuşit, deşi nu provine dintr-o familie bogată, pot reuşi şi alţi copii.

Ajungând în acest punct cu discuţia, campioana de la Drăgăşani a avut un mesaj şi pentru părinţii săi, Marius şi Adriana, cei care au dus pe umeri, alături de ea, greul medaliilor de aur câştigate. Le-a mulţumit din inimă şi le-a promis, şi pe această cale, că nu-i va dezamăgi niciodată. În încheierea dialogului pe care l-am avut cu ea, Iulia Nedelcu s-a gândit la toţi oamenii. „Mi-aş dori ca toată lumea să încerce să facă sport. Mişcara dezvoltă foarte mult inclusiv psihicul, nu doar fizicul. Sportul este sănătos şi merită cu prisosinţă să-l facem, chiar dacă nu se ajunge la un nivel foarte înalt pe performanţă”, a mai transmis campioana mondială la 4 vâsle.

 

 

 

Articole Similare

Back to top button