Social

De Rusalii, a 7-a ediţie a Zilei Comunei Guşoeni

Duminică, 4 iunie, în ziua de Rusalii, comuna Guşoeni va îmbrăca straie de sărbătoare. Primarul Nicolae Concioiu va organiza cea de-a şaptea ediţie a Zilei Comunei, care coincide cu împlinirea a 551 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Cu acest prilej, au fost pregătite o serie de manifestări, sportive, culturale şi artistice. Primele activităţi se vor desfăşura începând cu ora 10.00. Va avea loc o competiţie de fotbal pentru copii, între elevii şcolilor din Guşoeni, Mădulari, Şuşani şi Creţeni. Între 10.00 şi 16.00, patru echipe de seniori, din campionatele organizate de AJF, se vor lupta pentru Cupa Rusaliilor la fotbal. Este vorba despre CS Guşoeni, CS Şuşani, AS Creţeni şi AS Popeşti 2016. În jurul prânzului, pe scena amenajată lângă complexul sportiv vor urca elevii Şcolii Gimnaziale din Guşoeni, care au pregătit un program artistic. Între 13.30 şi 14.30, primarul Nicolae Concioiu, preşedintele CJV, Costi Rădulescu, prefectul Florian Marin şi ceilalţi invitaţi vor rosti alocuţiuni despre însemnătatea evenimentului. Apoi, autorităţile locale vor oferi premii simbolice cuplurilor care au sărbătorit nunta de aur (au împlinit 50 de ani de la căsătorie), dar şi tinerilor care au ajuns la majorat (au împlinit 18 ani). Vor mai fi premiaţi şi participanţii de la întrecerile sportive. Între 14.30 şi 22.30, locuitorii comunei Guşoeni se vor putea bucura de un spectacol folcloric, susţinut de Orchestra „Lăutarii” din Guşoeni şi de diverşi interpreţi vâlceni. De asemenea, vor putea fi urmărite reprezentaţiile cetelor de căluşari din Guşoeni, Creţeni şi Valea Mare, dar şi un program asigurat de formaţia de dansuri populare a ansamblului Căminului Cultural Guşoianca. Ziua se va încheia cu un spectaculos foc de artificii. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button