Politica

De azi, Consiliul Judeţean Vâlcea are 3 vicepreşedinţi

• Mircea Poenaru a câştigat procesul cu Petre Ungureanu

Marţi, Tribunalul Vâlcea i-a dat câştig de cauză lui Mircea Poenaru în procesul cu Instituţia Prefectului, care atacase în contencios administrativ hotărârea consilierilor judeţeni de a-l promova pe liberal în funcţia de vicepreşedinte al CJV.

Instituţia Prefectului va putea face recurs la Curtea de Apel Piteşti, însă, este puţin probabil ca această instanţă superioară să dea un verdict diferit de cel al magistraţilor din Vâlcea. Întrucât al doilea proces, prin care este atacată decizia privind revocarea lui Romulus Bulacu (PD-L) din funcţia de vicepreşedinte al CJV, nu s-a terminat, putem spune, fără riscul de a greşi că, în acest moment, Consiliul Judeţean are trei vicepreşedinţi: Dumitru Persu (PSD), Romulus Bulacu (PD-L) şi Mircea Poenaru (PNL).
Vă reamintim că, la finele lunii februarie, aleşii judeţului au luat două hotărâri care au dus la situaţia din prezent: una prin care l-au revocat din funcţie pe Romulus Bulacu şi alta prin care l-au promovat în locul acestuia pe Mircea Poenaru. Hotărârile aprobate cu voturile consilierilor PSD şi PNL au avut ca principal argument formarea USL şi, imediat după aceea, a unei noi majorităţi în Consiliul Judeţean.

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button