Diverse

DOAR DOUĂ-S NOROCOASE!

CUPA ROMÂNIEI – FAZA JUDEŢEANĂ

* în penultimul act al competiţiei se vor înfrunta Damila Măciuca şi Posada Perişani, respectiv Dinamo 2007 Rm. Vâlcea şi Minerul Berbeşti * prima manşă a semifinalelor se joacă miercuri, 20 aprilie, de la ora 17.00

La mijlocul acestei săptămâni, mai precis miercuri, 20 aprilie, de la ora 17.00, vor avea loc meciurile tur din cadrul semifinalelor Cupei României – faza judeţeană. În penultimul act al competiţiei, cap de afiş va fi duelul dintre Damila Măciuca şi Posada Perişani, echipe clasate pe primele două locuri în Liga a IV-a. Prima manşă va avea loc pe terenul liderului, urmând ca apoi să se joace şi returul, în Ţara Loviştei. În cea de-a doua confruntare se vor înfrunta, tot în dublă manşă, echipele Dinamo 2007 Rm. Vâlcea şi Minerul Berbeşti, trupa lui Laurenţiu Mustăţea fiind gazdă în această săptămână.

DAMILA MĂCIUCA – POSADA PERIŞANI

Antrenorul Mircea Savu îşi atenţionează jucătorii înaintea duelului cu Posada Perişani: „În Cupa României, nu există echipe favorite”

Performeră în ediţia precedentă a Cupei României, atunci când a reuşit să acceadă până aproape de faza naţională a şaisprezecimilor de finală, Damila Măciuca intenţionează să repete performanţa şi să fie, din nou, cunoscută în toată ţara. Până a depăşi însă graniţele judeţului, lidera Ligii a IV-a trebuie să triumfe mai întâi în întrecerea locală, care a ajuns în faza semifinalelor. În penultimul act al competiţiei, elevii lui Mircea Savu vor înfrunta, tur-retur, pe Posada Perişani, prima partidă urmând a avea loc miercuri, 20 aprilie, la Măciuca. Oficialii echipei din Ţara Loviştei şi-au propus ca, în cazul în care vor mai avea vreo şansă de a accede în finală în urma primei manşe, returul să se joace la Brezoi, pe un teren mult mai bun decât la Perişani, unde se preupune că şansele de calificare ale Posadei vor creşte considerabil.
Înaintea primului duel cu echipa clasată pe locul secund în Liga a IV-a, antrenorul Mircea Savu a ţinut să-şi avertizeze jucătorii că nu vor avea deloc o misiune uşoară cu Posada Perişani. „De regulă, în Cupa României, toate meciurile sunt grele, inclusiv cele în compania unor echipe de Liga a V-a, deoarece fiecare adversar se mobilizează excelent, pentru a ajunge cât mai departe în această competiţie. Trebuie să fim concentraţi la maxim, mai ales că Posada Poerişani a crescut foarte mult din punct de vedere valoric faţă de anul trecut. Nu are vreo importanţă că jucăm primul meci acasă, pentru că avem nevoie de o dublă victorie”, a precizat Savu.

Posada ar putea juca returul cu Damila Măciuca la Brezoi
* dacă vicelidera Ligii a IV-a se va  impune în actul final, fiecare jucător al echipei din Perişani va primi din partea primarului Ion Sandu câte cinci milioane lei vechi

În cazul în care Posada ar păstra şanse reale de a accede în finală după meciul tur de la Măciuca, oficialii echipei din Ţara Loviştei vor solicita AJF-ului să dispute manşa secundă a semifinalei Cupei României la Brezoi, deoarece acolo există un teren de dimensiuni mari, care îi avantajează pe jucătorii formaţiei din Perişani. „Jocul nostru nu merge atât de bine pe terenuri mici, precum pe cele de dimensiuni normale, unde fotbaliştii mei pot combina mai bine şi îşi pot pune în evidenţă calităţile. De aceea, am putea disputa partida retur din Cupa României, cu Damila Măciuca, pe terenul din Brezoi, unde sperăm să obţinem o victorie care să ne ducă în premieră în finala fazei judeţene a acestei competiţii”, ne-a precizat Daniel Duroi, delegatul echipei Posada Perişani. Dacă vicelidera Ligii a IV-a se va impune în finală, fiecare jucător de la Posada Perişani va primi din partea primarului Ion Sandu câte cinci milioane lei vechi, la care s-ar putea adăuga şi alte bonusuri atractive acordate de ceilalţi sponsori.

DINAMO 2007 RM. VÂLCEA – MINERUL BERBEŞTI

„Vasile Ilinca să nu mai stea zi de zi pe la uşile AJF-ului, că nu va face glezna frumoasă”
* Laurenţiu Mustăţea, patronul echipei Dinamo 2007, speră că va avea parte de un arbitraj echidistant în partida cu Minerul Berbeşti, de miercurea aceasta

Laurenţiu Mustăţea, patronul echipei Dinamo 2007 Rm. Vâlcea, va solicita AJF-ului ca partida cu Minerul Berbeşti, din cadrul semifinalei fazei judeţene a Cupei României, ce va avea loc miercuri, 20 aprilie, să fie arbitrată, de o brigadă din Piteşti. Şeful „haitei” de pe CSŞ susţine că arbitrul de centru Cătălin Buşi nu are ce căuta la acest meci, fiind persona non grata pe CSŞ:. „De-a lungul timpului, în mod inexplicabil, AJF ne-a adus cu brigăzi din afara judeţului, astfel că aş dori ca, săptămâna aceasta, să ne oficiezi arbitri din Piteşti. Iar Vasile Ilinca să nu mai stea zi de zi pe la uşile AJF-ului, că nu face glezna frumoasă. Dacă vrea, îl invit eu la o cafea în Mall, să stăm ca oamenii care se respectă, într-o atmosferă frumoasă. Miercurea aceasta, sper să nu fim dezamăgiţi de arbitraj, că m-am săturat să fiu mereu tras în jos”, a precizat Mustăţea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button