Administratie

Daniel Muşat va asfalta şapte străzi din Milcoiu

În acest an, la Milcoiu, vor demara lucrările de asfaltare a şapte străzi, în lungime totală de 7,5 kilometri. Primarul Daniel Muşat a declarat că investiţia va avea o valoare de 60 de miliarde de lei vechi şi va fi realizată cu fonduri guvernamentale, pe OG 28. Licitaţia de atribuire a lucrărilor din cadrul proiectului a avut loc la finele anului trecut, 15 firme fiind interesate de această investiţia. „În scurt timp, aştept să fiu chemat la Bucureşti şi să semnez contractul de finanţare, după care voi da ordinul de începere a lucrărilor propriu-zise. Printre drumurile care vor fi asfaltate se numără străzile Muşatinilor, Salcâmilor, Releului, Puţului şi Bisericii. Investiţia mai prevede şi realizarea de rigole pe marginea acestor tronsoane. Din păcate, la licitaţie, am avut oferte şi de 40 de miliarde de lei vechi, deşi proiectul se ridică la 60 de miliarde, ceea ce mi s-a părut anormal. Din experienţă, am învăţat că firmele care vin cu valori mici, dau apoi din colţ în colţ pentru că nu mai au cum să finalizeze lucrările”, a explicat Muşat. În altă ordine de idei, alesul PNL a mai menţionat că, în 2017, şi-a propus să finalizeze lucrările la reţeaua de apă din Ciuteşti şi să obţină finanţare pentru a introduce această utilitate şi în satul Şurlicaru. Altfel, Daniel Muşat va mai reabilita şi pietrui câteva uliţe din localitate, care încă nu pot fi asfaltate. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button