Politica

Declaraţia deputatului Cocoş, mai tare decât o comedie cu Will Ferrell

La PSD, seria pupincurismelor ieftine, dar haioase, continuă cu o declaraţie politică susţinută de deputatul Vasile Cocoş. Se pare că, marţi, la primele ore ale dimineţii, când colegii săi încă citeau ziarul pe veceu, social-democratul citea în faţa femeii de serviciu de la Parlament următoarele minunăţii: „Românii au votat în 11 decembrie 2016 PSD şi Programul de dezvoltare economico – socială a României, program ce poate fi pus în aplicare doar de actualul Guvern condus de Sorin Grindeanu. Cu toate disputele şi evenimentele din spaţiul public, până în prezent Guvernul Grindeanu a luat mai multe măsuri în favoarea românilor decât a luat în anul 2016 guvernul tehnocrat şi a demonstrat şi demonstrează în continuare că se ţine de cuvânt. De aceea, majoritatea românilor îl susţin necondiţionat pe premierul Sorin Grindeanu şi echipa guvernamentală în implementarea planului de guvernare”. Cât de mult şi de „necondiţionat” îl susţin românii pe Grindeanu ne-am lămurit în ultimele săptămâni, dar iată ce perle mai dă simpaticul domn Cocoş: „Românii au nevoie de lideri care să îi reprezinte şi să le apere interesele iar guvernarea României nu se poate face decât în parteneriat cu acei români care iubesc România şi doresc unitatea şi dezvoltarea ei”. Ne cerem scuze pentru faptul că am pus doar diacritice, dar am vrut să păstrăm cât mai „nealterat” textul deputatului vâlcean. Fiind prima sa intervenţie publică în calitate de parlamentar, acesta a mai dat câteva „dume”: „Avem Parlament legitim ales în urma votului din 11 decembrie 2016. Avem un Guvern legitim desemnat de majoritatea parlamentară. Pentru a se putea construi şi a se putea pune în aplicare programul de guvernare al PSD, este nevoie de stabilitate pentru că acest program include pe lângă alte măsuri şi măsuri de reformare a sistemului juridic (inclusiv de îmbunătăţire a codurilor penale şi civile) în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale şi cu deciziile Comisiei de la Veneţia”. Cu un elan moştenit parcă de la „Secera şi ciocanul”, Vasile Cocoş ne-a mai comunicat că a fost „în teritoriu, la Rm. Vâlcea”, la sfârşitul săptămânii trecute, şi a stat de vorbă cu mulţi tineri, care „în unanimitate” l-au rugat să informeze neapărat şi „personal” conducerea PSD-ului, pe preşedintele Liviu Dragnea şi pe premierul Sorin Grindeanu, că susţin total Guvernul şi continuarea reformelor „în domeniile cheie”: educaţia, sănătatea, legislaţia penală şi salarizarea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button