Liga Nationala

Dacia Mioveni, în groapă! FRH a decis interzicerea dreptului de transfer şi legitimare, dar şi scăderea a câte un punct la fiecare 10 zile până la executarea hotărârilor! Victorina Bora are de primit zeci de mii de euro

Echipa de handbal de primă ligă Dacia Mioveni este într-o situaţie care pare fără ieşire. A fost reclamată la comisiile de specialitate de către jucătoare şi antrenori pentru nerespectarea condiţiilor contractuale. FRH a luat anumite decizii care au trimis clubul în groapă. Pe 9 ianuarie, au venit hotărârile definitive la sesizarea sportivelor Ştefania Lazăr şi Irina Chiş Ivan. ”Federaţia a decis sancţionarea clubului CS DACIA MIOVENI 2012 cu ridicarea dreptului de transfer, legitimare şi drept de joc, pentru o perioadă de 2 ani şi începând cu data de 10.01.2024. Concomitent, se scade un punct la fiecare 10 zile din cele obţinute de echipa participantă în cel mai înalt nivel competiţional, până la executarea integrală a hotărârii, conform art. 8.12 coroborat cu art. 8.13 din Regulamentul privind statutul si transferul jucătorului de handbal, aplicabil pentru sezonul competiţional 2023 – 2024”, se menţionează în comunicatul Comisiei de Disciplină. Dacia Mioveni este pe locul 10 în Liga Florilor. Are 10 puncte, trei obţinute nesperat, în confruntarea cu SCM Rm. Vâlcea, din etapa a X-a. În plus faţă de cele menţionate, CS Dacia Mioveni a fost reclamată şi de vâlceanca Victorina Bora, înlăturată fără motiv de la prima echipă. FRH obligă clubul argeşean să-i achite acesteia salariul de 5000 euro net, pe lună, începând cu data de 1 septembrie 2023 şi până la expirarea contractului, scadent la 30 iunie 2026. Până la finalul anului erau deja 20.000 de euro. Ce spune FRH în acest caz? ”Raporturile contractuale dintre părţi au încetat fără justă cauză din culpa exclusivă a clubului pârât CS DACIA MIOVENI 2012; Obligă clubul pârât CS DACIA MIOVENI 2012 în temeiul dispoziţiilor art. 26.6 lit. a) din Regulamentul privind Statutul Antrenorului, să respecte clauzele contractuale până la expirarea contractului antrenorului sau până la data semnării noului contract de muncă, dacă acesta are o nouă ofertă, în sensul că obligă clubul pârât CS DACIA MIOVENI 2012 la plata unei indemnizaţii lunare către reclamanta BORA VICTORINA, în cuantum de 5.000 euro/net/lună, la datele stabilite prin contractul de activitate sportivă nr. 2546/01.02.2023, începând cu data de 01.09.2023 şi până la data de 30.06.2026 sau până la data la care reclamanta BORA VICTORINA va încheia un nou contract, dacă aceasta are o nouă ofertă; Obligă clubul pârât CS DACIA MIOVENI 2012 la plata sumei de 2.000 lei către reclamanta BORA VICTORINA, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel”, se arată în comunicatul Federaţiei, decizia fiind definitivă.

Articole Similare

Back to top button