Liga II

CSM Rm. Vâlcea – Mureşul Deva

Primul meci pentru supravieţuirea în Liga a II-a 

Publicul vâlcean a fost obişnuit să asiste în Zăvoi la meciuri contând în lupta pentru promovare. Toate acestea s-au întâmplat până-n vara anului trecut. Apoi ni s-a spus că „reconstruim” o echipă sub comanda lui Artimon. Unii jucători n-au vrut să participe la o reconstrucţie benevolă şi, pentru că au făcut grevă să-şi ceară banii, au plecat din Zăvoi.

Fără grevă, ci cu mult bun simţ, a plecat şi Artimon, pentru că nimic din ceea ce şi-a dorit şi i s-a promis că se va întâmpla nu s-a întâmplat. Am rămas cu patriotul Mitică Teleşpan, antrenor ce nu se dă înapoi de la greu pentru fotbalul vâlcean, antrenor ce ar fi în stare să suporte şi ruşinea unei retrogradări, doar să demonstreze că el a vrut binele echipei. Şi îl vrea! Dar jucătorii… Jucătorii au vrut bani, iar până-n alegeri şi-au primit câte ceva. E vremea să ofere şi ei, la schimb, rezultate pozitive. Prima ocazie, cu Mureşul Deva. La finele săptămânii, disputa CSM – Mureşul este una de şase puncte. Oricare alt rezultat în afara victoriei echipei vâlcene ar fi sinonim cu afundarea CSM-ului în zona locurilor retrogradabile. Vin meciurile grele, cu Tg. Mureş şi Piteşti, iar şansa CSM-ului de salvare de la retrogradare este să obţină victorii în meciurile cu grupări din subsolul clasamentului. Matematic, CSM-ul mai are nevoie de 9 puncte, însă nu obţinute în oricare meciuri, ci în cele cu formaţii clasate sub locul 10. Mai exact, avem nevoie de victorii în meciurile cu Mureşul Deva, Minerul Lupeni şi FC Baia Mare, toate aceste partide urmând a se disputa în Zăvoi. Apoi, graţie jocului rezultatelor şi a faptului că unele formaţii din subsolul clasamentului joacă între ele şi una trebuie să piardă, CSM-ul se poate considera salvată de la retrogradare. Concluzia: primul meci capital pentru rămânerea în Liga a II-a e contra celor de la Mureşul Deva. E momentul victoriei pentru CSM, să uităm ruşinea din partida cu „U” Cluj… 

Florin MĂNOIU

Articole Similare

One Comment

  1. pina acum va-ti batut joc de noi ,acum este rindul vostru sa incurajati echipa haideti domnilor gutau,verigeanu,trandafir si ala mic cu nume de salam care este organizator de competitii

Lasă un răspuns

Back to top button