Liga IV

CS Mădulari, victorie la scor de neprezentare la Buneşti

Formaţia primarului Daniel Dimulescu a obţinut un nou success în Liga a IV-a. CS Mădulari, care se confruntă, în această perioadă, cu o lipsă de efectiv (a făcut deplasarea în doar 12 jucători), s-a impus la scor de neprezentare la Buneşti, în faţa echipei locale. Oaspeţii au marcat de două ori în prima repriză şi o dată în partea secundă. Vlad Răzvan a marcat o ”dublă” în primele 45 de minute, repriză în care cei de la Mădulari au avut şi un penalty ratat de Mihai Clenci, chiar înainte de pauză. Clenci s-a revanşat, însă, în partea secundă, când a reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, înscriind ultimul gol al întâlnirii. Au avut şi gazdele şanse de a înscrie, însă de data aceasta norocul nu a fost de partea lor. Ar mai fi de menţionat şi că ambele formaţii au terminat meciul în inferioritatea numerică. În repriza secundă, Nicu Mihai (Moleşeală) şi Tiţa s-au contrat, au primit iniţial galben din partea ”centralului” Alin Olaru, iar apoi şi cartonaşul roşu. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button