Diverse

Cristina Neagu, de la ”Vâlcea a fost un pic arogantă cu noi”, la ”Perioada pe care am petrecut-o la Vâlcea va rămâne mereu în sufletul meu”

Cristina Neagu a fost cea mai bună jucătoare în meciul din Sala ”Traian”, dintre SCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti. A marcat 13 goluri şi a condus echipa din Capitală către un succes categoric. La final, a vorbit despre joc, taxând SCM-ul pentru ”îndrăzneala” de a se lupta la egal la egal cu CSM, dar şi măgulind suporterii vâlceni prin cuvinte frumoase despre perioada petrecută la poalele Capelei.

”Am demonstrat şi acum două săptămâni că ne-am pregătit foarte bine împotriva lor, în campionat. Deşi am fost foarte puţine jucătoare, am jucat bine şi am câştigat. Acum cred că am jucat la superlativ, de la prima jucătoare şi până la ultima. Am pregătit meciul foarte bine şi cred că diferenţa de scor reflectă diferenţa dintre noi şi Vâlcea, din acest moment. Diferenţa s-a făcut în repriza a doua. Cred că au fost câteva faze de apărare la rând, în care am dat câteva goluri mai rapide. La un moment dat chiar m-am uitat pe tabelă şi am văzut că avem trei goluri. Parcă nu-mi dădusem seama de unde. Apoi, normal, încrederea noastră a crescut foarte mult şi am început să ne apărăm din ce în ce mai bine. Când ele au rămas libere, Gruba a apărat nişte mingi foarte importante şi am înscris foarte uşor în atac şi am ajuns la această diferenţă foarte mare de scor. (…)

Vâlcea a fost mereu foarte încrezătoare împotriva noastră. Aş spune chiar un pic arogantă în unele confruntări. Noi am venit aici să câştigăm, să rezolvăm calificarea din primul meci. Sigur că există meciul retur şi trebuie să-l tratăm cu seriozitate, pentru că e sport şi niciodată nu ştii ce se poate întâmpla. E clar că este o diferenţă destul de liniştitoare, însă vrem să câştigăm şi acasă şi apoi vom vedea ce va fi mai departe. (…)Fetele au avut o atitudine senzaţională, de la prima şi până ultima jucătoare. Cred că dacă jucăm în acest mod putem să luptăm împotriva oricărei echipe. Mă bucur foarte mult că am câştigat pentru că e o dublă foarte importantă pentru noi. Ne dorim să mergem mai departe în Liga Campionilor, să ajungem şi în Final Four, cum o spunem în fiecare an. Eu încerc să-mi fac datoria de fiecare dată cât de bine pot, însă unitatea de echipă şi atitudinea, astea au făcut diferenţa în ultimele meciuri”, a declarat Neagu, la Digi Sport.

Despre perioada petrecută la Vâlcea, a spus: ”Am avut antrenament dimineaţa, înaintea jocului şi mă uitam că s-au schimbat anumite lucruri în sală, la Vâlcea. Perioada Oltchim va rămâne mereu în sufletul meu. A fost, poate, cea mai bună perioadă din istoria acestui club, din Vâlcea, cu care am jucat finala Ligii Campionilor, în 2010. Am rămas, încă, prietenă cu mulţi dintre fani. Sunt oameni cunoscători de handbal, publicul vâlcean este unul senzaţional. Din păcate, situaţia nu ne permite să jucăm su spectatori. Oricum, clar, perioada aceasta pe care am petrecut-o la Vâlcea va rămâne mereu în sufletul meu”.
(FOTO: CSM Bucuresti)

Articole Similare

Back to top button