Diverse

”Cred că mai mare e riscul când 10-15 copii se strâng în faţa blocului decât atunci când vin 7-8 la fotbal, pe teren mare”

Marian Deaconescu s-a obişnuit cu ritmul impus de pandemia de Coronavirus. Cel puţin din punct de vedere fizic nu a avut prea mult de suferit. A căutat să se menţină în formă, să aibă activitatea fizică, pentru că sportul menţine moralul la un nivel bun. Totuşi, nu la nesfârşit.

”Nimănui nu cred că-i place situaţia în care suntem. Poţi să stai câteva săptămâni în casă, dar nu cu lunile. Nu cred că autorităţile vor mai putea menţine pentru mult timp restricţiile impuse în această perioadă. Lumea trebuie să iasă, să muncească. Toţi am avut de suferit din punct de vedere financiar. Personal, nu mă plâng că nu am din ce să trăiesc, dar sunt oameni care chiar sunt apăsaţi de problemele financiare. Aşteptăm să treacă şi aceste zile să vedem ce ni se permite să facem după ridicarea stării de urgenţă. Pe plan sportiv, e clar că pentru o perioadă nu vom putea participa în competiţii. Cel puţin la nivel juvenil. Sper, însă, să ni se dea voie să facem antrenamente începând cu Ziua Copilului, după 1 iunie. Facem program, formăm grupe de până la 10 copii şi ne reluăm activitatea. Cred că mai mare a riscul să fie contaminaţi copiii când se strâng 10-15 la bancă, în faţa blocului, unii peste alţii decât atunci când vin 7-8 la fotbal şi îşi consumă energia pe teren mare. Oricum, până când autorităţile nu vor permite reluarea antrenamentelor, nu putem risca nimic. La nivel de seniori, nu cred că se va mai juca ceva. La Liga a III-a, să mergi în mijlocul focarelor de infecţie, la Arad, Timişoara, e riscant. Poţi să distrugi un întreg judeţ. Noi, la Vâlcea, am fost feriţi. Am avut cazuri puţine şi e bine să rămână aşa”, a spus antrenorul de copii şi juniori de la LGT Băbeni şi Flacăra Horezu.

În altă ordine de idei, celor care-l ştiau bine pe Marian Deaconescu înainte de pandemie, le atragem atenţia că este posibil ca după ridicarea resticţiilor să-l întâlnească pe stradă şi să nu-l recunoască. ”Sunt ca Vasile Grossu. Nu m-am mai bărbăierit de aproape două luni. Până la toamnă cred că-mi ajunge barba în pământ. Nu am de gând să mă călugăresc. Este o opţiune de moment”, a subliniat reprezentantul echipelor de copii şi juniori în Comitetul Executiv al AJF. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button