Liga IV

Cozia Călimăneşti va fi reprezentată în Liga a IV-a de o trupă de juniori

* săptămâna trecută, la echipa din staţiune au fost legitimaţi nu mai puţin de 16 tineri fotbalişti de la grupa de republicani a clubului FC Oltchim

Chiar dacă au pierdut o întreagă echipă în această iarnă, Ion Tudorică şi primarul Ilie Amuzan nu au lăsat fotbalul din Călimăneşti să moară. În acest sens, pentru că au dorit ca frumoasa staţiune să nu piardă locul în Liga a IV-a, şeful Coziei a purtat negocieri cu oficialii Oltchim-ului şi-a ajuns la un acord pentru legitimarea câtorva tineri fotbalişti de perspectivă. Astfel, nu mai puţin de 16 jucători au fost transferaţi la finele săptămânii trecute la Cozia Călimăneşti, toţi provenind de la gruparea de juniori-republicani a clubului FC Oltchim, antrenată de Marian Deaconescu, despre care s-a spus că va evolua din sezonul viitor în campionatul naţional rezervat acestei categorii de vârstă.
Din rândul celor legitimaţi fac parte: Tiberius Creţan (născut în 1996), Ionuţ Lăcraru (1995), Alin Staicu (1992) – portari, Nicolae Sima (1993), Andrei Nica (1994), Adrian Olaru (1994), Adrian Macarie (1993), Robert Pincu (1994) – fundaşi, Vlăduţ Barbu (1993), Adrian Bărzăgeanu (1994), Florin Burlan (1995), Cristian Staicu (1994), Robert Mazilu (1994), Andrei Bâzâc (1994) – mijlocaşi, Roland Vlădulescu (1993), Robert Bărbuş (1996) – atacanţi.

Marian Deaconescu îi va pregăti pe tinerii fotbalişti şi la Cozia

Aşa cum era normal, Marian Deaconescu îi va pregăti pe aceşti tineri fotbalişti şi la Cozia. „Rămâne să mai completăm lotul cu încă 3-4 jucători de la fosta echipă Cozia Călimăneşti. În opinia mea, e bine că aceşti tineri fotbalişti vor evolua într-un campionat tare. N-o să urmărim exclusiv rezultatele, dar nici nu vrem să ne facem de râs, obiectivul fiind salvarea de la retrogradare”, a menţionat Deaconescu, care speră că într-o zi şi aceştia vor face saltul în eşaloanele superioare ale ţării, aşa cum s-a întâmplat cu foştii săi elevi, ajunşi în prezent oameni de bază la echipa mare a clubului FC Oltchim. De altfel, la meciul pe care „chimiştii” l-a disputat vinerea trecută cu Triumf Bârca, nu mai puţin de şapte titulari şi cinci rezerve au trecut cândva prin mâna antrenorului Marian Deaconescu.

Duelul cu Damila Măciuca a fost amânat

Conform înţelegerii, primăria Călimăneşti va achita în continuare baremurile de arbitraj la meciurile de pe teren propriu ale Coziei. Jucătorii vor face antrenamentele la baza Oltchim, doar jocurile de acasă urmând a le disputa la Călimăneşti. Pentru că transferurile nu au fost realizate la timp, Cozia şi-a amânat duelul cu Damila Măciuca pentru o dată ulterioară. „Mânjii” lui Marian Deaconescu vor disputa primul meci oficial sâmbătă, 26 martie, la Băbeni.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button