Politica

Costi Rădulescu, catalogat de liberali drept „întâiul reclamagiu al judeţului”

Victor Popescu a dezvăluit că ADI Salubrizare este parte în mai multe procese deschise de Primăria Râmnicului, dar şi de către CJ Vâlcea, prin „Costi Rădulescu, întâiul reclamagiu al judeţului”. Într-un dintre dosare, şeful CJV şi Mircia Gutău cereau ca Asociaţia să fie obligată să preia două staţii de sortare şi să le asigure paza. „Din fericire, printr-o sentinţă definitivă şi executorie, ADI Salubrizare, care are 90 de membri (toate localităţile din Vâlcea şi Consiliul Judeţean), a câştigat acest proces. Asta înseamnă că primarii nu vor fi obligaţi să plătească 6-7 miliarde de lei vechi, anual”, a anunţat Victor Popescu, preşedintele ADI Salubrizare. Liberalul i-a dat câteva răspunsuri şi lui Mircia Gutău, după ce edilul PER a lansat în spaţiul public „mai multe informaţii false”.

CJV nu va fi în stare să construiască până în 2019 depozitul de gunoi de la Roeşti

„În primul rând, proiectul de la Roeşti nu este întârziat din cauza noastră, ci a Consiliului Judeţean, care n-a fost în stare până acum nici măcar să introducă reţeaua electrică spre viitorul depozit ecologic de deşeuri. Proiectul SMID, că la el ne referim, este început de vreo 15 ani. Acum, s-a fazat, s-a semnat un nou contract de finanţare şi, de data asta, are termen final anul 2019. Nu vor fi în stare să-l facă nici acum, veţi vedea! Revenind la municipiu, eu vă spun că, la Feţeni, nici acum nu e rezolvată problema de la staţia de tratare mecano-biologică. Vor fi colectate deşeuri fracţie în amestec? Deşeurile, la ora actuală, fără să fie trecute prin tratare mecano-biologică, nu pot fi depozitate acolo. Mai mult, mi-amintesc că, anul trecut, Consiliul Local Rm. Vâlcea, controlat de domnul Gutău, a blocat documentaţia de atribuire pentru zonele 1 şi 3. Pretexul: actualizarea unei documentaţii. S-a încheiat şi aceasta, în decembrie, iar CL Rm. Vâlcea a transmis documentaţia la CJV. Au trecut 6 luni de atunci… aşa că să ne spună domnul Costi Rădulescu ce s-a întâmplat cu actele, cu propunerile de actualizare a SF-urilor şi documentaţiile de atribuire?”, a reacţionat Victor Popescu, sugerându-le lui Gutău şi lui Costi Rădulescu să nu mai dea vina pe alţii pentru incompetenţa lor.

Miza acestui „meci”: licitaţiile pentru zonele 1 şi 3

Reprezentantul PNL a mai semnalat că, în situaţiile care i-au trecut prin mână, apar, concret, în jur de 70.000 de vâlceni – beneficiari ai serviciilor de colectare a gunoiului, dar CJV şi primăria propun ca, la licitaţie, să se aibă în vedere aproape 120.000 de abonaţi. „Rezultă o diferenţă de aproape 50.000 de persoane. De aceea, am întrebat şi încă aştept un răspuns: cine va plăti pentru această diferenţă, dacă operatorul nu are cu cine să facă toate cele 120.000 de contracte şi ne dă în judecată?”, a întrebat, foarte corect, preşedintele ADI Salubrizare. Mergând cu ideea mai departe, Victor Popescu a spus că are un rol mai mult onorific la Asociaţie şi nu este plătit pentru munca pe care o prestează. Mai mult, miza atacurilor şi a presiunilor asupra sa ar avea legătură cu licitaţiile în urma cărora vor fi stabiliţi operatorii. „Nu cumva atacurile venite din partea lui Costi Rădulescu, a primarului Gutău, au legătură cu faptul că eu voi stabili comisia de licitaţie pentru zonele 1 şi 3? (…) Vă mai spun un lucru: cei mai mari datornici la ADI Salubrizare sunt Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Rm. Vâlcea. Nu şi-au plătit cotizaţiile nici pe 2017, nici pe 2018, cu toate că municipiul este principalul beneficiar al proiectului de aproape 40 de milioane de euro… şi CJV îl implementează. În realitate, Mircia Gutău şi Costi Rădulescu au fost atât de preocupaţi, chipurile!, să rezolve lucrurile, încât nu m-au convocat niciodată la o şedinţă sau o discuţie pe aceste teme”, a completat Victor Popescu, lăsând să se înţeleagă că, în lipsa unor soluţii, actuala Putere trage de timp şi arată cu degetul către oameni de care, în această etapă, nu depinde rezolvarea situaţiei. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button