Social

Copiii defavorizaţi din Stroeşti sunt educaţi cu bani de la Uniunea Europeană

După modelul aplicat de Ion Horăscu la Prundeni, şi în comuna Stroeşti se derulează un proiect pentru prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii. Tudor Velcu-Istocescu spune că această acţiune a fost primită cu mult entuziasm de toţi părinţii din localitatea pe care o administrează. Proiectul se adresează unui număr de 120 de elevi din clasele I-VIII şi 40 de copii de grădiniţă, valoarea acestuia fiind de 14 miliarde lei vechi. Acţiunea a demarat în urmă cu doi ani şi se va încheia în septembrie 2011, copiii selecţionaţi provenind din familii cu posibilităţi materiale precare. Campania de instruire after-school se derulează la şcoala Dianu, care a fost dotată cu o nouă centrală termică şi cu materiale didactice moderne. „După ce servesc masa de prânz, care constă în două feluri şi desert, elevii îşi fac temele şi aprofundează mai bine cele învăţate la şcoală. Banii pentru acest proiect au fost repartizaţi de către Fondul European de Dezvoltare. Din păcate, au existat unele restanţe în ceea ce priveşte plata salariilor către cadrele didactice, aşa că am fost nevoiţi să contractăm un împrumut de 5 miliarde lei vechi, care ne-a fost aprobat de Ministerul Finanţelor”, ne-a spus Tudor Velcu-Istocescu. Alesul local din Stroeşti vrea să continue această acţiune, astfel că a întocmit un proiect asemănător pe care îl va depune în sesiunea din iulie-august, peste 100 de copii urmând să profite din nou de pe urma fondurilor acordate de Uniunea Europeană. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button