Economie

Chimcomplex înregistrează rezultate solide, în ciuda contextului economic dificil

Comunicat de presă / Chimcomplex, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, anunţă rezultate financiare robuste pentru primul semestru al anului 2023, în pofida provocărilor economice majore. Economia României a suferit o contractare semnificativă, cu o scădere de 39% în volume cantitative în primul semestru al anului 2023. Chimcomplex, situată la începutul lanţului economic naţional, raportează o cifră de afaceri cu 34% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmând tendinţa generală a economiei. Cu toate acestea, Chimcomplex a reuşit să înregistreze un profit net de 49,65 milioane lei (aproximativ 10 milioane euro) în primul semestru al anului 2023, cu o cifră de afaceri de 790 milioane lei (160 milioane Euro). EBITDA a fost de 25 milioane de euro, cu o marjă de 15,6% din cifra de afaceri. Această performanţă este cu atât mai notabilă cu cât a fost obţinută în condiţiile funcţionării companiei la jumătate din capacitate. Compania a depus eforturi considerabile pentru reducerea costurilor şi eficientizarea operaţiunilor în prima jumătate a anului 2023. Cheltuielile au scăzut semnificativ, reducerea fiind de 49% la utilităţi (energie electrică, gaze naturale, apă) şi cu 45% la toate celelalte materii prime. Acest lucru a contribuit la obţinerea unei marje a profitului operaţional de 10%, în ciuda reducerii cifrei de afaceri. În trimestrul 4 al anului trecut, Chimcomplex a implementat măsuri dintr-un pachet preventiv de criză pe patru niveluri care a însemnat printre altele un program de restructurare a 389 de posturi şi oprirea temporară a unor instalaţii de producţie. Aceste măsuri au avut un impact pozitiv asupra situaţiei financiare a companiei, permiţându-i să încheie primul semestru al anului 2023 pe profit. “Chimcomplex, fiind o companie de mărime medie la nivelul Uniunii Europene, a reuşit să se redreseze mai rapid decât jucătorii mari arătând o capacitate de adaptare solidă. În următorul semestru, vom lansa trei măsuri noi ce vor absorbi turbulenţele generate de crizele multiple prin care trece economia României. Prognozăm o stagnare a economiei europene pentru următorul semestru, după care va urma o îmbunătăţire a perspectivelor pentru piaţa chimică din Europa.” a declarat Ştefan Vuza, Preşedinte şi CEO Chimcomplex. Chimcomplex are prevăzută în strategie o dinamică accelerată pentru următorii 2 ani şi o serie ambiţioasă de investiţii susţinute prin programe finanţate de fonduri europene şi PNRR. Strategia companiei se concentrează pe obiective concrete, inclusiv decarbonizarea, valorificarea energiei hidrogenului, dezvoltarea energiei verzi regenerabile şi diversificarea producţiei. De altfel, în primul semestru al anului 2023, Chimcomplex a continuat să investească în energia viitorului folosind experienţa semnificativă obţinută din operarea celor două centrale de cogenerare existente deja pe platforma Borzeşti. Investiţiile realizate în prima jumătate a anului 2023 au inclus lucrările pentru finalizarea celei mai mari centrale de cogenerare de înaltă eficienţă construită în România în ultimii 11 ani. Instalarea celui de-al treilea grup de cogenerare de 16.6 MW, a crescut capacitatea energetică la un total de 49.6 MWh, energie ce va putea fi folosită de întreaga platformă industrială Chimcomplex Rm. Vâlcea începând cu luna septembrie 2023. Totodată s-au făcut progrese în construirea centralei de trigenerare, unică în Europa în industria chimică. Instalaţia va avea o capacitate energetică peste medie pentru o trigenerare, respectiv o producţie de 8 MW energie electrică, 11 MW abur şi 1 MW frig. Investiţia se va pune în funcţiune, până la finalul anului 2023, pentru a raporta primele rezultate în 2024. Aceste investiţii vor contribui la eficientizarea producţiei şi la creşterea sustenabilă a performanţelor financiare. Revenirea consumului de produse chimice fabricate de către Chimcomplex va fi generată de revenirea industriei de confort (saltele, scaune, mobilier), industriei construcţiilor şi electrocasnicelor, aluminei, celuloză şi hârtie dar şi de revenirea consumului de derivate de clor, în principal PVC şi poliuretani. În plan european toţi jucătorii din industria chimică raportează rezultate în trend descrescător deoarece toate economiile Uniunii Europene s-au contractat în volume. Jucătorii mai mari au intrat în pierdere sau şi-au închis operaţiunile. Perspectivele rămân aceleaşi până când preţurile de pe piaţa energiei şi a gazului nu vor scădea. În plus piaţa produselor chimice a fost afectată de volumele semnificative importate din zonele non-europene, în special din China şi Orientul Mijlociu, o creştere cu până la 410%. Chimcomplex demonstrează rezilienţă şi abilitate de a se adapta într-un context economic complex. Performanţele financiare înregistrate în prima jumătate a anului 2023 reflectă angajamentul şi eforturile continue ale echipei de management şi ale angajaţilor de a rămâne concentraţi pe creştere şi rezultate pozitive pentru România. Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiţie de aproape 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viaţă mai bună şi un viitor sustenabil. În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2.259 miliarde de lei.

Articole Similare

Back to top button