AdministratieEveniment

Şase elevi din Păuşeşti Măglaşi, recompensaţi pentru rezultatele obţinute la concursul judeţean ”Vâlcea, colţ de Rai”

La Sărbătoarea Teiului, primarul comunei Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, a premiat elevii cu rezultate bune la învăţătură, absolvenţii clasei a VIII-a a Şcolii ”Achim Popescu”, care au obţinut medii peste 9.00. Procentul de promovabilitate a fost de 100% la examenele finale. Cinci elevi au fost atunci recompensaţi cu diplome de merit şi premii în bani. În prima jumătate a lunii august, Alexandru Dediu a mers în rândul copiilor la Biblioteca Publică ”Antim Petrescu”. De această dată pentru a-i recompensa pe copiii talentaţi din comună, care s-au remarcat la Concursul Judeţean ”Vâlcea, colţ de rai”.
”Mulţumim domnului primar Alexandru Dediu pentru prezenţa la festivitatea de premiere a conursului de creaţie «Vâlcea, colţ de Rai» – ediţia a XII-a şi pentru darurile oferite copiilor! Mulţumim juriului concursului judeţean de creaţie «Vâlcea, colţ de Rai!» FELICITĂRI, dragi copii, pentru reprezentarea cu succes a localităţii noastre la competiţia judeţeană «Vâlcea, colţ de Rai!»”, au transmis reprezentanţii Bibliotecii.
Ediţia a XI-a a concursului judeţean de creaţie „Vâlcea, colţ de Rai” s-a desfăşurat în Păuşeşti-Măglaşi. Şase elevi din localitate au fost finalişti. 10 premii au ajuns la aceştia, respectiv:
– Premiul I (secţiunea Proză scurtă / Eseu): Maria Bojin
– Premiul al II-lea (secţiunea Desen) Sofia Florea (din partea Centrului Judeţean de Promovare şi Valorificare a Creaţiei şi Culturii Tradiţionale Vâlcea)
– Premiul al III-lea (sectiunea Pictură pe temă religioasă/Icoană): Elena Natalia Lungu
– Premiul ”Ion Soare”: Maria Bojin (din partea Centrului Judeţean de Promovare şi Valorificare a Creaţiei şi culturii Tradiţionale Vâlcea)
– Premiul „Mitropolit Bartolomeu Anania”: Maria Bojin (din partea Asociaţiei „Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului)
– Menţiune 1 (Desen/Pictură): Elisa Gabriela Florea
– Menţiune 1 (Desen/Pictură): Maria Bojin
– Menţiune 2 (Desen/Pictură): Sofia Florea
– Menţiune 1 (sectiunea Pictură pe temă religioasă/Icoană): Nicolas Florin Cărpinis
– Menţiune 2 (sectiunea Pictură pe temă religioasă/Icoană): Mihaela Diana Ghiţescu.

Articole Similare

Back to top button