Diverse

Cel mai tânăr antrenor licenţiat din Vâlcea, în cantonamentul ”Youth Council Coaches”, de la Mogoşoaia

Robert Sinişteanu a urmat cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA C. Le-a făcut la Sibiu, pentru că acolo e la facultate. La 19 ani, a devenit cel mai tânăr antrenor ”cu acte în regulă” din Vâlcea. Pasiunea pentru fotbal e dusă la extrem. Are răbdare şi ambiţie să-şi împlinească visurile de copil. Între timp, a ajuns şi la FRF. Antrenorul echipei de minifotbal Metafora şi-a aventura la Mogoşoaia, în ”cantonamentul” dedicat ”celor mai promiţători tineri antrenori” din România.
Pe parcursul perioadei petrecută la Centrul Sportiv de la Mogoşoaia, Robert a bifat o nouă pagină importantă în evoluţia sa ca antrenor şi a acumulat cunoştinţe suplimentare pentru obţinerea calificării ”Youth Council Coach”, o diplomă acreditată pe plan naţional şi european. Tânărul student, absolvent al Liceului de Artă, şi-a prezentat proiectele sale în faţa unor reprezentanţi de seamă ai FRF, precum Mihai Stoichiţă sau Lucian Burchel şi a avut şansa chiar să schimbe pase, la fotbal, cu Marius Niculae, fostul atacant de la Dinamo şi alte echipe de top din România şi străinătate, fost coleg de cameră cu Cristiano Ronaldo, la Sporting Lisabona. Robert speră ca FRF să-l mai convoace şi pentru alte acţiuni şi cursuri, pe viitor, organizate în acest domeniu, al antrenorilor şi managementului fotbalistic.

Articole Similare

Back to top button