Social

Cei peste 300 de asistaţi sociali din Racoviţa nu şi-au mai primit banii de patru luni

Sonia Iliescu, primarul comunei Racoviţa, se confruntă cu o nouă problemă dificilă, cauzată de lipsa banilor şi de incompetenţa actualilor guvernanţi. De luni bune, cei peste 300 de beneficiari ai ajutorului social nu şi-au mai primit îndemnizaţiile, motiv pentru care aceştia se află într-o situaţie dramatică. „Sunt patru luni de când aceşti oameni nu şi-au mai primit banii. Vin la primărie şi-mi spun că le mor copiii de foame. Ne confruntăm cu o situaţie grea, pentru că oamenii nu înţeleg că rezolvarea acestor probleme nu ţine de noi şi că personalul primăriei este, de asemenea, într-o situaţie similară. Nu mai avem bani nici de salarii. Ne-au cerut tot felul de adrese de la Consiliul Judeţean, dar până acum nu s-a rezolvat nimic. În aceste condiţii, în curând, vom fi nevoiţi să închidem primăria”, a spus Sonia Iliescu.
Acestea nu sunt singurele probleme existente la Racoviţa. Primăria a primit o notificare prin care este anunţată că va fi acţionată în instanţă, întrucât este datoare la cei care au realizat proiectul pe Măsura 3.2.2 privind amenajarea unei baze sportive, alimentarea cu apă a comunei şi alte câteva investiţii. Sonia Iliescu ne-a mai precizat că şi lemnele de foc pentru şcoli au fost luate tot pe datorie, iar iluminatul public a fost oprit datorită neachitării facturilor, lucru ce a condus la creşterea infracţionalităţii în localitate.
„Sper că, în curând, vom avea un nou guvern, din care să facă parte şi PNL. Sper, de asemenea, ca în Consiliul Judeţean PNL să încheie o alianţă cu PSD sau PD-L. Spun asta pentru că este limpede că, fără liberali, se alege praful de această ţară. Este foarte important ca, în cel mai scurt timp, în fruntea României să ajungă nişte oameni competenţi! Altfel, e vai de noi!”, a conchis Sonia Iliescu. (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button