Social

Cea mai modernă creşă din Vâlcea se construieşte la Bălceşti

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat 30 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de 404.686.156,04 lei, pentru construcţia unor creşe moderne şi prietenoase cu mediul. Una dintre acestea va fi realizată în judeţul Vâlcea, la Bălceşti.


Primarul Constantin Aleca, iniţiatorul proiectului, a mulţumit cu această ocazie Guvernului pentru sprijinul oferit în ultimii ani comunităţii sale. „Iată, încă o finanţare europeană, de această dată prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă, vine în oraşul Bălceşti.  Finanțarea construcției creşei este asigurată integral din fonduri europene şi vizează inclusiv racordarea la utilități. Noi, autoritatea locală, am pus la dispoziţie doar terenul. Creşa va fi construită conform unui proiect tip, elaborat de Ministerul Dezvoltării, care vine în ajutorul nostru şi va diminua semnificativ timpul necesar construcției. Creşa va dispune de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber. Creşa  de tip „near – Zero Energy Building” va fi dotată cu panouri solare şi fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic”, a detaliat reprezentantul comunităţii de la Bălceşti, care joi semnează la Bucureşti contractul de finanţare pentru această investiţie.

Articole Similare

Back to top button