Liga 6Diverse

Campioana Vâlcii va întâlni cea mai bună echipă din Teleorman, în barajul pentru promovare în Liga a III-a

Miercuri, 28 februarie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, a avut loc, în premieră, o tragere la sorţi pentru stabilirea meciurilor din barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Aceasta a fost transmisă live, pe internet. Unul dintre cei care au propus conducerii FRF o astfel de variantă, pentru înlăturarea oricărui dubiu în privinţa împerecherilor, a fost chiar preşedintele AJF Vâlcea, Constantin Pintilie, susţinut şi de alţi reprezentanţi ai AJF-urilor din ţară. Cele 41 de judeţe, plus municipiul Bucureşti, au fost împărţite în şapte regiuni. Vâlcea a fost repartizată în Regiunea 5, alături de Teleorman, Argeş, Olt, Dâmboviţa şi Dolj. Am avut noroc la tragerea la sorţi! Campioana Vâlcii are şanse să acceadă într-un eşalon superior. Aceasta va juca împotriva celei mai bune echipe din judeţul Teleorman. Considerată cea mai bună echipă dintre posibilele campioane, gruparea lui Mititelu, Universitatea Craiova, va întâlni reprezentanta Dâmboviţei. Tot în Regiunea 5 se va mai disputa şi duelul dintre Argeş şi Olt. Meciurile de baraj pentru promovarea în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării se vor disputa în dublă manşă, pe 16 şi 23 iunie. Turul va avea loc pe 16 iunie, de la ora 18.00, iar returul, pe 23 iunie, de la ora 17.30. La meciurile de baraj pot participa doar echipele care au personalitate juridică. Campioanele trebuie stabilite până pe 11 iunie. Cluburile acreditate să participe la jocurile de baraj trebuie să stabilească până pe 13 iunie un lot de 22 de jucători pe care se pot baza. Tabelul cu cei 22 de jucători va fi înaintat AJF-urilor de care aparţin, apoi FRF, iar ulterior şi arbitrilor, înaintea jocurilor. Cheltuielile vor fi suportate de fiecare echipă gazdă, inclusiv baremurile de arbitraj şi observare, care se ridică la 3000 lei. Jucătorii participanţi la baraj trebuie să primească un aviz medical de specialitate, de la medicină sportivă. Se vor putea face transferuri, în temeiul regulamentului, până cu şase etape înaintea terminării campionatului Ligii a IV-a (în cazul nostru, Superligii).

Flacăra Horezu şi Rapid Buzescu, favorite la câştigarea campionatelor în Vâlcea şi Teleorman

Cele mai mari şanse la câştigarea Superligii Vâlcene le are Flacăra Horezu. Gruparea pregătită de Adrian Popa are un avans de cinci puncte faţă de cea de-a doua clasată, Cozia Călimăneşti. Din sezonul regulat au mai rămas de disputat şase etape. Apoi va începe play-off-ul, între primele şase clasate. La Teleorman, lidera Ligii a IV-a, Rapid Buzescu are, după 15 etape, cu patru puncte mai mult decât principala adversară din lupta pentru titlu, Astra Plosca. Echipa de pe locul 3, Dunărea Zimnicea, e la 11 puncte în spatele liderei. Din acest sezon au mai rămas 14 etape. Derby-ul între primele două clasate va avea loc pe terenul formaţiei din Plosca, pe 17 martie. Rapid provine dintr-o comună de doar 4000 de locuitori, situată la 13 kilometri distanţă de Alexandria, renumită în România datorită numeroaselor palate ridicate de cetăţenii de etnie romă. Buzescu a fost denumită “Beverly Hills-ul Ţiganilor”, fiind făcut un reportaj despre impresionantele clădiri chiar şi pe National Geografic. Campioana Vâlcii va juca primul meci pe teren propriu, iar partida decisivă, returul barajului de promovare în Liga a III-a, în patria lui Liviu Dragnea. În caz de egalitate perfectă după două meciuri, la retur se vor disputa două reprize de prelungiri, fiecare de 15 minute. Dacă egalitatea persistă, se va recurge la executarea loviturilor de departajare pentru desemnarea câştigătoarei. De menţionat ar mai fi că, spre deosebire de Vâlcea, care nu mai are nicio echipă în Liga a III-a, după ce CS Şirineasa a fost mutată la Petroşani, Teleorman are trei reprezentante în cel de-al treilea eşalon naţional, în Seria a III-a. FCM Alexandria stă cel mai bine. Se află pe locul secund, cu 30 de puncte, la doar două puncte în spatele liderei, Petrolul Ploieşti. Podiumul în serie este completat tot de o gruparea din Teleorman, respectiv Voinţa Turnu Măgurele. Cel mai slab în clasament stă Sporting Roşiori (pe locul 11).

„U” Craiova, ca şi promovată în cel de-al treilea eşalon

Formaţia lui Adrian Mititelu pare să nu aibă nicio emoţie în privinţa accederii în cel de-al treilea eşalon. În campionatul Ligii a IV-a din Dolj are 17 victorii din tot atâtea meciuri disputate, un avans de 11 puncte faţă de următoarea clasată, Jiul Podari, iar la baraj va da peste campioana din Dâmboviţa. Aici, pe primul loc se situează Recolta Gura Şutii, însă campionatul nu e jucat. La doar două puncte în spatele acesteia se află Gloria 2005 Gorneşti, iar pe locul 3, la şase puncte de lider – Unirea Ungureni. În Argeş, în proporţie de 99% titlul va merge la Unirea Bascov. Formaţia pregătită de Adrian Dulcea are 14 puncte peste următoarele clasate, Poiana Lacului şi Atletic Bradu 2. Unirea Bascov va da piept cu cea mai bună echipă din Olt. Deocamdată nu se ştie cine va triumfa aici. Vediţa Coloneşti se află în fruntea ierarhiei, însă distanţa faţă de locul secund, ocupat de V. Văleni Nicolae Titulescu este minimă, de doar trei puncte. Pe 3 se află Petrolul Potcoava, cu cinci puncte în spatele liderei. (S.S.)

Programul meciurilor pentru barajul de promovare în Liga a III-a:

Regiunea I:
Botoşani – Bacău
Iaşi – Neamţ
Suceava – Vaslui

Regiunea 2:
Maramureş – Bihor
Cluj-Napoca – Sălaj
Bistriţa Năsăud – Satu Mare

Regiunea 3:
Braşov – Covasna
Alba – Harghita
Mureş – Sibiu

Regiunea 4:
Hunedoara – Caraş-Severin
Arad – Gorj
Timiş – Mehedinţi

Regiunea 5:
Vâlcea – Teleorman
Argeş – Olt
Dâmboviţa – Dolj

Regiunea 6:
Ialomiţa – Ilfov
Giurgiu – Bucureşti
Călăraşi – Prahova

Regiunea 7:
Vrancea – Constanţa
Tulcea – Buzău
Galaţi – Brăila
* ) partidele tur se vor disputa pe 16 iunie, pe terenul campioanelor din primele judeţe extrase din urnă la tragerea la sorţi, iar returul, pe 23 iunie

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button