Volei

Cadetele calcă pe urmele echipei de Divizia A2

cito dragan 2011Pe 30 octombrie, la Slatina, a avut loc cea de-a treia etapă din cadrul Campionatului Naţional de volei feminin destinat echipelor de cadete. În această competiţie, sportivele clubului prezidat de Cito Drăgan (foto) au întâlnit formaţia locală a Liceului cu Program Sportiv CSŞ.

Şi de această dată, vâlcencele de la CS CET Govora au câştigat cu acelaşi scor categoric de 3-0. Potrivit declaraţiilor antrenoarei Nicoleta Mărgărit, singura problemă pe care au avut-o fetele a fost legată de condiţiile dificile de joc oferite de sala din Slatina. „De fiecare dată când ne deplasăm pentru a întâlni această echipă, cel mai mare duşman al nostru este sala de sport, care este cu adevărat neplăcută şi nepotrivită pentru jocul de volei”, a spus Nicoleta Mărgărit. Echipa clubului condus de preşedintele Cito Drăgan va juca în următoarea etapă acasă, cu CSŞ Sibiu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button