Liga 6

BURSA TRANSFERURILOR / Patru jucători de la ACS Vâlcea Sport au plecat la Atletico

* Minerul Costeşti a legitimat opt jucători, iar CS Hidro, 15 tineri fotbalişti

Până miercuri, 9 august, la AJF Vâlcea se înregistraseră 38 de transferuri. Cele mai multe le-a realizat CS Hidro Rm. Vâlcea. La clubul din nordul Râmnicului au ajuns 15 jucători: doi de la Viitorul Dăeşti şi Luncavăţul Popeşti, iar ceilalţi, de la CSM 1 Rm. Vâlcea. Pe locul 2 la transferuri se regăsea Minerul Costeşti. Toma Peştereanu şi Gabi Glodeanu au vrut să ştie din start pe ce se bazează şi au perfectat transferurile a opt jucători. Vor putea juca în noul sezon pentru Minerul: Adrian Tărbujaru (jucător transferat de la Voinţa Orleşti), Radu Totîlcă, Robert Niţă şi Ionuţ Cozma (aduşi de la Viitorul Dăeşti), Petre Băgălin, Bogdan Manea, Ciprian Vlădoi, Ionuţ Fuiorea (care s-au despărţit de Cozia Călimăneşti). Şi Atletico Rm. Vâlcea a reuşit să-şi consolideze lotul. A luat patru jucători de la ACS Vâlcea Sport, pe Gabi Gînţă, Cristi Mitrache (FOTO), Viorel Şerban şi Adrian Ştirbu, cedându-l, în schimb, trupei lui Cristi Toma pe Gheorghe Cioculeasa. La ACS Vâlcea Sport, în afară de Cioculeasa, au mai ajuns: Alexandru Cristian Toma, care a jucat până acum pentru echipa de juniori a CSM-ului, Bogdan Ilinca şi Cristian Manea (de la FC Păuşeşti Otăsău). AS Rm. Vâlcea 2016 l-a luat pe Marius Nedeluş, de la Viitorul Budeşti 2012, iar Alutus Sălătrucel şi-a asigurat serviciile jucătorilor Raul Miciuru şi Adrian Mojoiu, de la Cozia Călimăneşti. În altă ordine de idei, Rapid Voiceşti a revenit în fotbalul organizat şi va juca în Liga a V-a. Astfel, şi-a „repatriat”, deocamdată, şi doi dintre jucătorii pe care s-a bazat în trecut. Este vorba despre Cristi Vătafu şi Samuel Dumitru Avram, care au evoluat, ultima dată, pentru CS Guşoeni, echipă alături de care au câştigat campionatul în Seria Sud a Ligii a V-a. De asemenea, a mai fost adus la Voiceşti şi Valentin Stancu, de la CN „Gib Mihăescu” din Drăgăşani. Şi Mihai Duică a realizat un transfer la AS Juniorul. L-a luat pe Tudor Gabriel Ioniţă de la CS Hidro. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button