Diverse

Bogdan Vătăjelu a fost integralist în primele două meciuri oficiale la FK Jablonec

  • vâlceanul a înscris chiar un gol pentru FK Jablonec, în partida cu Opava

Vâlceanul Bogdan Vătăjelu, care a fost împrumutat din această iarnă de Sparta Praga la FK Jablonec, se simte foarte bine la noua sa echipă. Fostul elev al lui Dan Zguroiu a fost folosit integral de antrenorul Petr Rada, pe postul de mijlocaş stânga, în primele două partide oficiale disputate în acest an în prima ligă din Cehia. Mai mult decât atât, el a marcat şi un gol pentru formaţia la care e legitimat din 21 ianuarie.

Din păcate, echipa lui „Sărmăluţă” a obţinut doar un punct în 2019

În prima dintre partidele disputate, care a avut loc pe 17 februarie, cu Opava (locul 11 în momentul actual), încheiată până la urmă la egalitate (2-2), „Sărmăluţă” a deschis chiar scorul. În minutul 16, vâlceanul a primit o pasă de la un… adversar, pe partea stângă a atacului, la marginea careului de 16 metri, a pătruns puţin în suprafeţa de pedeapsă şi a şutat cu stângul, în diagonală, la firul ierbii, în colţul opus al porţii oaspeţilor. Opava a restabilit egalitatea în minutul 25, dar FK Jablonec a preluat din nou conducerea după pauză, în minutul 55, după un autogol al adversarilor. Când nimeni nu se mai aştepta, echipa vizitatoare a dat lovitura de graţie şi a înscris din nou, în minutul 86, astfel că s-a întors acasă cu un punct de „aur” în lupta pentru evitarea retrogradării.

Vâlceanul joacă următorul meci sâmbăta aceasta, la Viktoria Plzen

Week-end-ul trecut, FK Jablonec a jucat în deplasare, la Mlada Boleslav (locul 8), unde a fost învinsă, din păcate, cu 1-0, din cauza unui gol încasat în minutul 93, Şi în acest duel, Vătăjelu a fost titular şi a jucat integral, dar n-a mai reuşit să-şi ajute echipa să obţină un rezultat pozitiv. Vâlceanul s-a ales în schimb cu un cartonaş galben, în minutul 56.
În urma acestui eşec, FK Jablonec a coborât pe locul 5 în prima ligă din Cehia, cu 37 de puncte în cont. Fruntaşele clasamentului sunt Slavia Praga (52 de puncte), Viktoria Plzen (49), Sparta Praga (41) şi Banik Ostrava (38). În etapa a 23-a, pentru Bogdan Vătăjelu şi coechiperii săi va urma tot un meci în deplasare, chiar în fieful uneia dintre favoritele la titlu, Viktoria Plzen, care e programat sâmbătă, 2 martie, de la ora 16.00. (N.C.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button