Administratie

Berislăveşti va deveni o importantă zonă turistică, prin includerea Mănăstirii în circuitul monahal, modernizarea drumului judeţean şi realizarea autostrăzii

Berislăveşti este o zonă de poveste. Datorită peisajelor de vis şi a potenţialului de dezvoltare pe parte turistică, în ultimii ani au existat multe persoane interesate să investească în acest sector. În satul Dângeşti există gospodării amenajate, mici pensiuni, care se vor extinde odată cu realizarea autostrăzii şi a nodului rutier de la Văleni, care se află la o distanţă de doar 15 kilometri de staţiunea Călimăneşti-Căciulata. De asemenea, potenţialul turistic va creşte în momentul în care se vor încheia lucrările de restaurare a Mănăstirii Berislăveşti, iar aceasta va fi inclusă în circuitul monahal.


”Locuitorii comunei Berislăveşti sunt oameni gospodari. Au reuşit întotdeauna să se descurce. Cei mai mulţi lucrează în staţiune. Au fost afectaţi în ultimul an, din cauza pandemiei, fiind nevoiţi să stea în şomaj. În aceste condiţii, s-au preocupat mai mult de îndeletnicirile specifice zonei, legumicultură, pomicultură, creşterea animalelor. În viitorul apropiat suntem convinşi că ne vom putea dezvolta mult mai mult şi pe zona turistică. Avem o comună frumoasă, pe care vor avea ocazia să o admire şi cei care nu ştiau de noi până acum, după modernizarea infrastructurii rutiere, încheierea mega-proiectului realizat de Consiliul Judeţean până la limita cu judeţul Argeş şi realizarea nodului rutier al autostrăzii Piteşti-Sibiu la Văleni, în imediata apropiere a Berislăveştiului. Va fi cea mai scurtă ieşire de pe autostradă către staţiunea Călimăneşti-Căciulata şi toate obiectivele din zonă. Vom avea şi la noi în localitate un obiectiv important, atunci când va fi inclusă în circuitul monahal Mănăstirea Berislăveşti. Aceasta se află într-un amplu proces de restaurare, început în urmă cu mai mulţi ani. Acum se lucrează la turla exterioară şi la refacerea picturii interioare. Va arăta superb! Tot din Berislăveşti se asigură accesul rutier şi către Cabana Cozia. De la Dângeşti sunt 14 kilometri până sus, în vârful Cozia. Drumul este asfaltat pe o porţiune de 3 kilometri. Consiliul Judeţean are în vedere continuarea modernizării lui. Pe plan local facem tot ce este posibil pentru modernizarea întregii reţele rutiere, să găsim soluţii pentru a avea toate utilităţile. Sunt multe proiecte pentru care am întocmit documentaţii şi aşteptăm finanţare”, a spus viceprimarul comunei Berislăveşti, Florin Georgică Popa.

Articole Similare

Back to top button