Diverse

Beneficiile consumului mierii de Manuka

Mierea de Manuka a devenit foarte populară în ultima perioadă. Acest tip de miere este produs în Australia și Noua Zeelandă, prin polenizarea florilor arborelui de Manuka (Leptospermum scoparium). Aceasta este considerată superioară mierii obișnuite, datorită conținutului nutrițional al acesteia și beneficiilor pentru organism. Spre deosebire de mierea obișnuită, mierea de Manuka conține cantități mari de metilglioxal (MGO), dar și alți compuși, cum ar fi leptopsperin și dihidroxiacetonă. Astfel, s-au efectuat o serie de studii asupra efectului pe care îl are mierea de Manuka în organism, fiind demonstrat potențialul acesteia. Iată ce beneficii are consumul de miere de Manuka și ce alte lucruri ar trebui să știi despre acest aliment.

Beneficiile mierii de Manuka

Datorită compușilor din conținutul său, mierea de Manuka aduce o serie de beneficii în organism:

  • Promovarea sănătății orale

Datorită proprietăților antibacteriene, mierea de Manuka ajută la reducerea plăcii bacteriene. Astfel, previne inflamația, gingivita și cariile. Aceasta ajută la reducerea unor bacterii dăunătoare din cavitatea orală, cum ar fi Porphyromonas gingivalis.

  • Proprietăți antibacteriene și antivirale

Mierea de Manuka are activitate împotriva unor bacterii patogene, cum ar fi Clostridium difficile și Staphylococcus aureus, precum și unor virusuri. Astfel, ajută la prevenirea și tratarea infecțiilor.  

  • Ameliorarea durerilor în gât

 

Mierea de Manuka poate fi utilizată ca remediu pentru ameliorarea durerilor în gât, hidratarea mucoasei gâtului și reducerea tusei. 

  • Îmbunătățirea microbiotei intestinale

Datorită conținutului de oligozaharide, mierea de Manuka asigură substratul necesar creșterii bacteriilor benefice din intestin. Astfel, ar putea avea rol de prebiotic.  Microbiota intestinală are numeroase roluri în organism, cele mai importante fiind modularea imunității și reglarea tranzitului intestinal. 

  • Prevenirea unor afecțiuni digestive

Mierea de Manuka poate ajuta la prevenția unor afecțiuni digestive, cum ar fi ulcerul gastric. Pentru că această miere inhibă creșterea bacteriei Helicobacter pylori, responsabilă de apariția ulcerului gastric, mierea de Manuka ar putea preveni ulcerele cauzate de această bacterie. De asemenea, acest aliment are efecte antiinflamatorii și antioxidante. Astfel, poate fi benefică în ameliorarea inflamației din unele boli digestive (boli inflamatorii intestinale, sindrom de intestin iritabil). 

Bineînțeles, aceste beneficii sunt posibile atât timp cât este urmată o alimentație sănătoasă și echilibrată. 

Ce cantitate poți consuma?

Chiar dacă mierea de Manuka are beneficii pentru organism, mai multă miere nu înseamnă mai multe beneficii. Orice exces alimentar se asociază cu riscuri. În cazul mierii, aceasta conține zaharuri simple, deci are același efect ca zahărul – crește glicemia brusc. De asemenea, și mierea conține calorii. Astfel, un aport excesiv poate duce la creștere în greutate. 

1-2 lingurițe de miere de Manuka pe zi sunt suficiente pentru a te bucura de beneficiile acestui aliment, fără să crești riscul pentru sănătate.

Cum alegi mierea de Manuka

Atunci când cumperi mierea Manuka, trebuie să citești cu atenție ambalajul. Mierea Manuka originală trebuie să aibă certificat pe ambalaj. Factorul UMF (Unique Manuka Factor) atestă potența mierii privind beneficiile pentru organism. Acesta reflectă concentrația celor 3 compuși din miere – leptosperin, metilglioxal, dihidroxiacetonă. Factorul UMF poate fi de la 5+ până la 20+. Pentru a beneficia de proprietățile medicinale, ai nevoie de un factor UMF de minim 10+. 

Contraindicații

Chiar dacă în mod normal mierea de Manuka nu este periculoasă pentru organism, în unele situații aceasta trebuie consumată cu precauție:

  • Pacienți cu diabet zaharat: în cantități mari, consumul de miere de Manuka provoacă creșteri mari ale glicemiei. 
  • Persoane cu alergie la albine: alergia la albine poate fi asociată cu alergia la miere.
  • Copii cu vârsta sub 1 an: mierea poate provoca botulism, boală provocată de toxina Clostridium botulinum. Copiii mici nu pot comunica prezența simptomelor.

Așadar, mierea de Manuka are numeroase beneficii pentru organism, fiind superioară mierii obișnuite. Alege o miere de Manuka de înaltă calitate, pentru a obține aceste beneficii. 

 

Articole Similare

Back to top button