Diverse

Bază sportivă modernă în comuna Păuşeşti-Otăsău

* terenul de fotbal de dimensiuni reduse a fost inagurat pe 21 mai, cu prilejul festivalului tradiţional anual „Glasul Otăsăului”

Localitatea Păuşeşti-Otăsău – acolo unde primarul Gheorghe Pârvulescu şi viceprimarul Cătălin Avan depun eforturi considerabile pentru a oferi comunităţii condiţii cât mai bune de trai – dispune, din această primăvară, de o frumoasă bază sportivă, de dimensiuni reduse. Inaugurarea acesteia a avut loc cu prilejul festivalului tradiţional anual al comunei, „Glasul Otăsăului”, care s-a desfăşurat pe 21 mai, atunci când creştinii din toată ţara i-au sărbătorit pe Sfinţii Constantin şi Elena.
„Construirea acestei baze sportive ne-a costat foarte puţini bani în raport cu tot ceea ce s-a realizat asemănător în Vâlcea în ultima perioadă. Modelul pe care noi l-am ales – ce poartă un nume cât se poate de sugestiv, «Soccer Arena» – a fost produs în Germania, în anii 2008-2009, într-un număr de doar o mie de exemplare. Firma Aditen din Govora, patronată de Adi Ionescu, l-a aplicat întocmai şi la Păuşeşti-Otăsău. Însă, dacă în Germania preţul modelului a fost de 23.000 de euro, fără TVA, pe noi ne-a costat doar 12.000 de euro, cu tot cu TVA, adică 59.000 RON (590 de milioane lei vechi). Toate materialele care au fost folosite pentru amenajarea acestei baze sportive sunt identice celor din Germania. În plus, gazonul a fost adus direct din Olanda, de către o firmă care e unică distribuitoare a produselor de acest gen în ţara noastră. Terenul de joc are dimensiunile standard, 20/13 metri, conform modelului din Germania”, ne-a precizat viceprimarul Avan.
Autorităţile locale din Păuşeşti-Otăsău nu se opresc aici cu investiţiile în zonă, nu peste mult timp urmând ca această bază sportivă să fie prevăzută şi cu o tribună.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button