Administratie

Aurora Măgură îmbunătăţeşte sistemul de alimentare cu apă de la Popeşti

Pentru perioada imediat următoare, Aurora Măgură, primarul comunei Popeşti, are în vedere finalizarea lucrărilor începute la reţelele de apă şi canalizare, extinderea şi îmbunătăţirea acestor sisteme, în aşa fel încât, în cel mai scurt timp, toţi cetăţenii din localitate să beneficieze de aceste servicii aşa cum se cuvine.
În acest context, social-democrata a apelat la firma bucureşteană Infra & Civil Design pentru a proiecta lucrările dorite. În primă fază, va fi întocmită documentaţia pentru modernizarea şi extinderea sistemului de alimentare cu apă, faza SF / DALI, necesară pentru solicitarea şi obţinerea finanţării necesare investiţiei „Mărirea capacităţii de înmagazinare a apei prin realizarea unui rezervor cu volum de 200 mc”. După elaborarea acestor studii, lucrările propriu-zise vor fi realizate cu finanţare europeană, guvernamentală şi o contribuţie locală.
Pentru rezolvarea unei alte probleme importante – modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public stradal, primarul Aurora Măgură a angajat compania Imep Systems, din Sectorul 1. Aceasta va proiecta lucrările necesare investiţiei amintite, în aşa fel încât noua reţea să fie mai eficientă şi să presupună cheltuieli mai mici.

Articole Similare

Back to top button